Eu îi urăsc pe pictori! Ei sunt analfabeți!
Cinci dâre de culoare mânjite pe pereți,
Și gata e tabloul vândut la preț prea greu...
Voi, pictori, mă iertați, eu știu cine sunteți -
- Niște bieți amărâți de iz de roșu beți...
...Culorile nu riscă să devină clișeu!

Eu da, urăsc actorii! Ei sunt prea pregătiți;
Urcați pe-aceeași scenă, și tot la fel gătiți,
Aceiași spectatori, ce-i văd la fel de des...
În lumea lor intactă ei sunt bine-veniți,
Ruine în rutine, și înțeleși cuminți...
Teatrul în veci nu riscă să fie ne'nțeles!

Eu îi urăsc pe sculptori! Ce oameni neciopliți!
Cu dalta și ciocanul ciopliți, țărani, ciopliți!
Mult prea originali, și copiați perfect...
Voi nu riscați nimic, ai dracu' voi sâ fiți!
Voi nu riscați, citind, să rămâneți uimiți,
Voi nu riscați să fiți citați în mod infect!

Nu toți știu a juca pe scenele din teatre,
Nu toți știu a picta cu pensulele toate,
Nu toți știu a sculpta frumosul și urâtul...
Dar eu, vă-ntreb pe voi, eu ce mă fac!? Cuvântul
E bătut, chinuit, mutilat, înjosit...
Sunt mult prea mulți cei care se-apucă de vorbit!
Poetul vă urăște. Oare e nesimțit!?