Săraci într-o țară bogată, mediocri în genialitatea noastră
Destul de nebuni în a face haz de necaz, glumeți cu propriile
Neajunsuri și metehne, dar neîndurători față de greșelile celorlalți
Nostalgici ai vremurilor trecute, și totuși doritori de schimbări majore
Credincioși în numele unor instituții perimate, dar neîncrezători
În forțele proprii, cuprinși de îndoială când vine vorba de unitate
Suntem campionii declarați ai individualismului.
Paradoxul există în însăși ființa noastră națională
Prea orgolioși pentru a fi fericiți, prea strâmbi și slugarnici
Pentru a stăpânii pământul strămoșesc, judecăm cu asprime
Viciile semenilor noștri, dar suntem mult prea îngăduitori
Cu propriile noastre netrebnicii, chipul nostru e șters și putred
Chiar dacă pozăm în cele mai nobile făpturi pământene
Suntem ceea ce nu vrem să fim, și nu suntem ceea ce ar trebui.
Cu toate nenumăratele neajunsuri materiale nu ne vom fi pierdut însă spiritul
Chiar și ultimul om, cel mai neînsemnat, mai neajutorat și mai simplu
Păstrează în adâncul inimii sale credința în bunul Dumnezeu.
Poate trăsăturile acestea paradoxale ne apropie mult de spiritul Indiei
Aflați la răspântia marilor imperii, sfârtecați între Orient și Occident
Am rămas în esența noastră cea mai orientală națiune din Europa
Sufletul nostru vibrează sensibil purtat pe valurile înspumate ale baladei Miorița.
Poporul român trăiește ancorat în veșnicul prezent, tocmai de aceea românii
Nu au sentimentul și cultul timpului, la noi totul e nerealizat, totul se află în stadiul
De proiect, suntem cu toții cufundați într-un mirific somn metafizic, în mod paradoxal
Lăuntric, sufletește, suntem dincolo de orice noțiune temporală, trăim în afara timpului
Poate tocmai de aceea suntem atât de apropiați de sentimentul ființării în absolut,
Cum să nu iubești un popor fără istorie, fără cuceriri, dar cu sentimentul eternității
Suntem fără să o știm nația cu cel mai pronunțat caracter mesianic din bătrâna Europă.
Orice încercare de altoire a unor caracteristici străine de esența noastră ca neam nu are
Nici un sorți de izbândă, iată de ce modelele străine nu au prins la noi, sau dacă cu forța
Se încearcă impunerea lor, nu se va obține decât un haos, globalizarea ar aduce cu sine
Sfârșitul nostru ca neam, pierderea esenței ancestrale, suntem sortiți să fim singuri
Acesta este paradoxul de a fi român, într-o Europă sfâșiată de contradicții, de aceea
Nu pot decât să aleg paradoxul, integrarea în haosul unei unități fictive ne-ar anihila
Ființa națională, pentru noi nesfârșita ispitire a omului de a se substitui divinității nu
A însemnat niciodată ceva, suntem prea plini de trăirea veșniciei din lăuntrul nostru.