Moartea pare un sentiment străin de noi atâta timp cât nu ne atinge
Nu suntem conștienți de prezența ei numai atunci când ea lovește
Pe cineva apropiat nouă, în rest ne prefacem că nu știm de existența ei
Poate că e mai bine așa, să nu-i acordăm prea mare importanță, satisfacție.
Să încercăm să o facem uitată, să alungăm sentimentul fricii provocate de
Trecerea ei prin lume, chiar dacă suntem conștienți de puterea magiei sale.
Sau poate greșim atunci când nu o băgăm în seamă, când de fapt ea
Face parte din viața fiecăruia dintre noi, este poate chiar împlinirea
Sau cine știe ce este bine și ce este rău, acum când suntem rupți de vechile tradiții
Atunci în societățile arhaice era prezent cultul morților, moartea avea un rol
Însemnat, avea un sens bine stabilit, care nouă celor moderni ne scapă.
Natura, omul, Dumnezeu, viața și moartea erau văzute ca un întreg
Totul avea un sens bine determinat, odată ordinea distrusă consecințele
Erau dintre cele mai grave, poate că în multe privințe suntem inferiori
Cu toată știința noastră, acelor oameni preistorici care trăiau în comuniune
Cu sufletul lumii, poate că am avea destule de învățat din antica istorie…
Noi suntem rupți de natură, departe de înțelesul vieții și al morții
Trișăm cu nonșalanță, ne mințim zilnic cu faptul că ne simțim în siguranță
Când de fapt îi simțim răsuflarea de gheață în spatele nostru, gârbovit
De spaima trecerii ei pe lângă sufletele îngrozite de spaimă.
Departe de a-i înțelege semnificația, nu suntem conștienți de necesitatea ei
Moartea trebuie privită cu respect și recunoștință și nu cu ură sau dispreț
Trebuie să-i ascultăm ticăitul ceasului său sideral, să-i cunoaștem puterea
Și să-i aducem prinos de recunoștință, să ne pregătim pentru primirea ei
Așa cum se cuvine, la sânul nostru, fără frică ci cu sentimentul datoriei împlinite.
Există o adevărată artă a morții, pe care ar trebui să ne-o însușim încă din fragedă
Tinerețe, pentru ca moartea să nu ne surprindă nepregătiți, să o cinstim cum se cuvine.
Putem chiar să devenim nemuritori prin moartea noastră, căci cine știe a muri
Acela, cu siguranță a cunoscut arta vieții, a trăit cu folos, nu și-a irosit timpul
Alergând după năluci efemere, ci a căutat esența dincolo de aparențele lumii văzute
Cel care știe să moară acela devine nemuritor în moarte, iată arta morții sublime
Cea care transfigurează totul, este moartea trăită ca sentiment al împlinirii…