Departe-ntr-o gradina fara aur
In care eu eram singur balaur
Cu pomi cuprinsi de roza visare
Cu radacinile in gaurile negre ale cerului mama
Si fruntea lor cu reflexe argintii
De glasul stelelor de mare ce cu ea s-au contopit
Blandute crizanteme, corola arzatoare
Ce imbata nemurirea unui arbore de ceai
Dulci ghiocei pastrand vesnic primavara
Cu ochii reveriei pierzandu-se in ei
Si grupuri de lalele unindu-se in vant
Decoru-n intuneric devine luminat
Cand ea apare-n freamat
De corzi de nestemate
Si-n curgerea preaplina
A roiuri involburate
In fiori primordiale
Vartejuri negrupate
Asteptand glasuirea ingerului nebun pentru a exista
E blonda, mult prea blonda, n-am sanse sa n-orbesc
Si ochii ei albastri cu praf sclipind de astri suflati in cercul vietii cu lacrime de zane
Iar in a lor genune o forta ma atrage sapand profund magnetic, robind inconstient si as cadea senin si vesnic o data sa-i mai vad
Si nasu-i capodopera fin lauri de nuante si o eternitate mai dulce ca de Sfinx
Si buzele coroana caci gura mi-e regina si sangele de logos pamanturi lin cuprinde in revarsari de apa suvite trandafirii
Chipu-i gravat in eternitate si-n dulce amintire e pur si generos ca al sau suflet mereu stralucitor
Deplina armonie in suflet si in trup
O simpla adiere, trecand in goana dupa
Profunde naluciri
Izbeste inchinarea, raneste inchipuiri
Caci in al sau par magic, diadem de lumina
Fire de aurit satin ce a lumii caier de lana azurie cu fiece secunda il mangai si-l intorc
Ploaia cu albe accente de argint si providente, uitand de curcubeu
Adanc picura lacrimi crepusculare
Lasand pe crestetu-i maiastru
Un iz de flori albastre
Si atuncia disperarea, cu bratele ei calde si unghiile ei negre
Cu suvite de fulger pe ochi de abanos,
Cosciug de asfalt si piele cu-al rozelor parfum
Languros ma cuprinse, nu m-am putut smuci
Din bratele prea albe si mangaieri prea false
Pana ce-o zana buna, subtila, gratioasa
Narile adormite din lanturi desfacu
Si apoi privind in juru-mi de-ndata-mi dadui seama
Izul de flori albastre e acelasi cu al meu.