poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1415 .



Seară
poezie [ ]
...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2005-03-19  |     | 



Seară


Din fiecare cuvânt rămâne în urmă
o vreme
în care se duc să nu piară
niște oameni greoi,
întrecuți în alergare de moarte.


și atât de departe e timpul,
și-atât de aproape e marginea, imaginea lui!
într-o ogradă a lumii, sub vie,
ca o găină bătrână și șchioapă
se scaldă Bucureștiul în praf.


amputând tăcerea bolnavă,
tramvaiele trec
cu luminile lor
printre oamenii orbi.


nici măcar nu știu dacă mai există vreo țară
în care să fie o grabă mai mare la uși.
în ambele sensuri…


oriunde, din Dumnezeu, se rupe o femeie
și vine spre mine întrebându-mă-ncet
ce drum să aleagă s-ajungă în locul știut.
prin osul ei de fildeș se întinde


prea mult întuneric
ca eu să-mi mai țin
în deschidere ochiul,
iar locuirea mea e mult mai știută,
e mult mai aproape…


târziu, alergând din cuvintele mele,
o privesc în cadă îmbăindu-se goală
precum destinul patriei în viețile noastre.
și această imagine veche o port de copil –
într-un miez de noapte
am văzut-o pe baba Mărița
cum se îmbăia în balta cu stuf.
i-am spus străbunicului meu
și mi-a povestit că în Balta lu’ Mitoi
vin vrăjitoare mereu
să se scalde în cumpăna nopții cu dracu.
iarna, C.A.P.-ul scoate de acolo bucăți mari de gheață,
pe care le îngroapă adânc învelite în paie
să țină până vara, să fie berea rece în căzile de fier.
s-au dus acele târguri, și acele bâlciuri, și Ziua Minerului
cu toți micii și muștarul ei.


azi o văd numai pe această femeie
și imaginea ei atât de aproape,
nimicește zâmbind competența mea
în a trăi singurătățile reci…


mă duc mai aproape de genele ei
întoarse și blânde.


și astăzi, probabil, atât de cald a fost în sat,
încât o fi văzut cineva căldura jucând
pe luncile negre.
eu am privit în orașul acesta sufletele oamenilor
cum jucau pe moartea încinsă.


o seară lungă se întinde
prin osul ei de fildeș,
din fiecare cuvânt
rămâne în urmă o vreme
în care se duc să nu piară
niște oameni greoi,
întrecuți
în alergare
de moarte.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!