Imn Nebuniei

Dedicată lui Friedrich Nietzsche,


Ce frumos că mai există încă nebuni într-o lume înecată de normalitate
O normalitate sufocantă, aducătoare de nenorociri și suferințe fără de margini,
Doar nebunia tinerească, înflăcărată de credință, iluminată de cunoaștere
Poate să ne treacă dincolo de noi înșine, realizând adevăratul salt dinspre neființă
Înspre ființă, trecerea inițiatică dinspre moarte înspre viața cea veșnic nepieritoare.
Biruința spiritului este în acest fel asigurată de fidelii săi eroi-nebuni
Iar Supraomul poate respira din nou aerul înălțimilor atât de dragi lui
Alături de animalele sale totemice preferate, șarpele și vulturul
Aflați îngemănați asemenea dansului cosmic al lui Shiva
Într-un imn de slavă adus celui nepieritor, neclintitului și nerostitului.
Simt că într-o admirație nebună, cuvintele pier sub greutatea spiritului
Divin al Supraomului Nitzscheean, cel sortit mereu să fie neînțeles
Dar cum ar putea fi altfel, să înțelegem negânditul cu mintea noastră prea
Omenească, și astfel se naște tragedia, dincolo de bine și de rău a Supraomului.
Cu toate diferențele aparente, Supraomul și Fiul Omului sunt plămădiți dintru
Același divin aluat cosmic, fii ai Dumnezeului cel Viu, asemeni fraților Cain și Abel
Unul închinat suferinței și sortit morții, celălalt închinat libertății și căzut pradă nebuniei…
Și unul și celălalt vlăstare ale aceluiași arbore divin, actori ai aceluiași scenariu universal
Urzit de eterna și mereu schimbătoarea fire a jucăușei Maya, suprema esență a Totului.