Călărind sub soare arzător
și sub racoarea dimineții,
înfruntând vânt șuierător
și neclaritatea ceții
a rătacit spre căutare
un cavaler ce poartă-armuri
dar simte ca ceva îl doare,
sub mantia sa se nasc hăuri.
Spre templul părăsit se-ndreaptă,
către legende spun bătrânii
unde ajungi pe calea dreaptă,
dezamăgit ori ca nebunii.
Loc cu răspuns unii ar spune
dar nimeni nu s-a-ntors vreodată
în timp ce soarele apune
spre luna în splendoarea toată.

-Prin viața treci ca printr-un templu
și am invațat sa traiesc
privind ca apoi sa contemplu
când în suflet rătăcesc.
Așa grait-a un batrân zămbind,
venind călare și-n armuri
lăsând un vaiet aburin
ce naște un nou val de murmur.