Sub o ramura frânta
Un porumbel alb am găsit
Cu o aripa rupta
Stătea aproape-ncremenit.
Pe ochi o lacrima ii inghetase
Gemea ușor si parca viata îl uitase….
L-am ridicat aproape neclintit
La pieptu-mi eu apoi l-am încălzit
Si cu blandete aripa i-am bandajat
Iar dup-o vreme ea s-a vindecat.
Apoi o colivie i-am făcut-o casa
Si pumnul de semințe i-a fost masa
Dar intr-o zi am observat
Cum ochiul drept i-a lăcrimat.
Atunci l-am întrebat ce e cu el
Si porumbelul s-a uitat spre cer
Eliberându-l l-am privit in zbor
Si l-am lăsat s-atingă ceata norilor
Plutind s-a îndreptat spre soare
Si s-a pierdut misterios in zare
Dar la apus s-a-ntors c-o prevestire
In cioc având o raza de iubire.