I
Mi-a sărit în ochi de la început, din prima zi... Atunci îl priveam discret, nu aveam curaj, însă el m-a făcut să înțeleg că viața este așa cum este și că... trebuie să o accept așa. Ba, mai mult, m-a făcut să mă înțeleg pe mine, mi-a dat încredere, mi-a oferit încrederea sa și m-a încurajat, tocmai pentru ca eu să am încredere în mine. Lui îi datorez acest lucru... Și astfel, am început să-l admir. Îl respectam, îl admiram și apoi... îl iubeam... Fără să vreau m-am îndrăgostit de el... însă îl iubeam cu o iubire, aș putea spune, "angelică"... Era de ajuns doar să-l știu acolo, lânga mine, îi iubeam sufletul, atât cât îl știam...

II
Aseară și-a luat rămas bun de la noi! Nu pleacă deloc departe și mă gandeam că n-o să mă afecteze. De fapt, nici nu știu ce fel de lacrimi erau până la urmă... Ca să citez pe cineva: "lacrimi de recunoștință". Da! Am învățat multe de la el. Mult prea multe! Pe celălalt îl iubesc pentru că m-a ajutat să am încredere în mine, pe acesta... îl iubesc pentru că m-a făcut să am încredere în ceilalți, pentru că m-a învățat ce înseamnă caritatea, unitatea și prietenia... și multe altele... cum am mai spus: mult prea multe!!!

III
Mi-e atât de dor de ei...