Am amintiri, pe care nu le-am împărtașit pînă acum nimănui. Am luat decizia de a mă dezvălui, scoțînd de sub masca aceasta a tăcerii, o anumită candoare și poate, de ce nu, de disperare.În acei ani ai întîmplărilor acestea, mă consumau enorm.
Cel mai greu este să înveți să te programezi, să gîndești într-o anumită direcție, să-ți ascunzi intențiile. Mă consumam enorm, în acea luptă personală, de camuflare, de autoflagelare. Nu am avut o altă alegere, nu mi-a fost oferită decît "cianura" sau "uitarea". Am învățat să gîndesc prin mascarea gîndului, să mă programez, cînd pot gîndi și ce pot gîndi.
Primul șoc al conștiinței a fost moartea unei colege. Nu i-am uitat numele și, pentru că este moartă, nu-i voi trece numele sub uitare, sau sub utilizarea unui pseudonim ci voi scrie numele ei, corect și adevărat. O chema Ujică Viluța, avea 20 de ani, era elevă în ultimul an de liceu și studia oboi. Drama ei era, imposibilitatea evadării din cloaca în care zăcea. Era amanta lui Ceaușescu, cel bătrîn.
Cîteva luni, am avut nenorocul de a fi confidenta ei.
Mi-a mărturisit adeseori că iubește un băiat din Constanța
dar cu care nu se putea căsători, pentru că bătrînul amant o chema de trei ori pe săptămînă și o plătea regește.
Nciodată nu mi-a vorbit de rău despre bătrînul dictator.
Spunea de fiecare dată, că era extrem de gentil cu ea, o invita la masă( mîncau împreună), era extrem de tandru, de generos.
Într-o zi, mi-a vorbit indignată, despre Nicu, fiul dictatorului, spunîndu-mi că acesta remarcase că eu aș fi o fată drăguță și o rugase pe ea (entru că ea cunoștea și alți membri ai familiei), să-mi transmită, că mă simpatizează.
Nicu frecventa des cercurile noastre artistice, atentase mai devreme la Roxana Tapacian, la Adriana Urechescu, la Daniela Vlădescu, ca în sfîrșit,să pună ochii și pe mine.
În acea perioadă eram extrem de ocupată cu învățarea rolului Gilda, din opera Rigoletto, de verdi, pe care, profesoara mea, parca bănuind ceva, mă pusese să-l învăț.
Aveam 18 ani, neîmpliniți, părul lung, blond, cîntăream 45 kilogramen si eram recunoscută ca una dintre cele mai drăguțe fete din liceu.
Nicu Ceaușescu a apărut, însoțit de Viluța, undeva, într-un bar, care se numea "Moxa" , rezervat pentru noi trei. Purta o helancă neagră, costum negru și avea ochelari.
Arăta obosit, îmbătrînit și foarte fals.
Eram nervoasă, pentru că nu știam ce voia de la mine.
M-a întrebat cum mă cheamă și de unde vin, ce gînduri despre viitor mi-am format, dacă doresc să devin cîntăreață de operă. M-a asigurat, că în aumite condiții, el ajută cu plăcere artiști , apoi a încercat să mă sărute și să mă pipăie. M-am tras cu repulsie și l-am rugat să mă lase să plec. Am ajuns la strigăte, la țipete disperate după ajutor.
A făcut semn lui Viluța să mă liniștească și să mă însoțească acasă. Pe drum, n-am scos o vorbă. Zile întregi după aceea nu am vorbit cu ea. Într-o zi, a venit la mine și mi-a spus scurt:
-Vrei să te droghezi cu mine? Asta-i cocaina, vezi tu?
Am amenințat-o că o voi reclama la pedagoga internatului și m-a lăsat în pace. După alte două săptămîni, m-a rugat, să mă sinucid împreună cu ea, pentru că ea vrea să termine cu viața, nu mai vrea să ducă mai departe un destin atit de anost și fără orizonturi mi departe. Am certat-o aspru. colegele de cameră au bătut-o în seara respectivă, i-au răvășit lucrurile și i-au găsit un carnet de economii pe care avea fabuloasa suma(pentru vremea aceea ) de 125.000 de lei. A doua zi,mi-a spus ferm, că ,dacă eu nu vreau să mă sinucid, o va face-o singură. Mă mai ruga, să iau legătura cu un oarecare Ionuț, din Constanța, student (care -și statisfăcea stagiul militar atunci), și să am eu grijă de el. Am insistat să se răzgîndească. nu a vrut. Mi-a lăsat adresa lui și a doua zi s-a mutat.
Nu știam ce să fac. Dacă aș fi anunțat direcțiunea școlii, ar fi fost exmatriculată. Am scris o scrisoare acestui individ, prin care-l rugam, să ia legătura cu ea, și să o convingă, să nu facă acest pas. Mi-a răspuns foarte laconic.
"Dragä necunoscută L
Află că eu nu mai știu nimic despre respectiva și nu mai vreau să știu nimic despre ea. Dar, dacă ți-ai băgat și dumneata codița,atunci, să încercăm să o determinăm, să-și scoată gîndurile nebunești din cap.
Peste o altă săptămînă, pe numele meu, am primit o altă scrisoare, de la acest tip.
"O, doamne, iată un strigăt plin de durere...
....de ce Vivi, fugi? Fetița mea, care s-a pierdut, doar pentru că a crescut" .Atît.
Viluța Ujică s-a sinucis în 1983, cu otravă de șoareci, în locuința pe care o închiriase cu puțin timp în urmă.
În același timp, eu am avut un accident grav de circulație și am fost în comă . Cînd m.am trezit, Viluța nu mai era în viață, murise cu două luni înainte.
De atunci, a început lupta mea ideologică cu mine însămi, de atunnci, nimeni nu mi-a mai putit citi gîndurile. A fost bine așa. Am cunoscut oameni care au pierit după aceea, din diferite motive politice. nimeni nu știe ceva despre ei. Dar eu, am tăcut, pentru a mă salva. Un cuvînt m-a rfi costat viața. Dar am privit moartea în față și am zîmbit șăgalnic în chipul hidos al torturii, pe ușile de lemn ale iadului. Deocamdată...atît!