Miroase a galben - ruginiu...Bogată toamna aceasta se împacă bine cu sărăcia mea... sărăcia mea de tine, cea de arginti (vorba vine, de lei jigăriti) nici nu contează.. Mi-e bine...toate trec, chiar si iubirile...trec pe lângă noi...oameni de dragoste goi, copaci goi...e toamnă, nu ? Nu-mi ajunge albastrul sticlos al mării...altfel înotam în oceanul priviri tale... acum o clipă,m-a mângâiat o frunză...cădea ca o lacrimă uriasă... Nu, nu-ti fie teamă, nu plâng...eu te-am trimis la moarte...bine, bine...nu chiar moarte...o altfel de viată... Dar mi-e dor de poemul pe care l-am fi putut trăi împreună...de scris...oricine poate scrie despre iubire...de trăit iubirea e mai complicat...Si Doamne, ce s-a mai îndepărtat orizontul, granită de acum - între mine si tine...
Măcar dacă sacrificiul acesta ar fi folositor pentru tot timpul ce-o să curgă în urma noastră... Uite, las aripile sperantei să zboare înspre fericirea viitoare...fericire în care altii doi, la fel ca noi se vor iubi în iubirea pe care am sacrificat-o tăcând vinovati, fugind disperti din mijlocul popasului - daragoste...
Mi-am însusit lectia de iubire...stii că de aici, din iubire nu există pasi înapoi...Am eu 3 (trei) la purtare...dar am 10 (zece) cu felicitări la cursul de iubire... Hai mai departe! Oricum, aproape de-am fi rămas ,numai gâlceavă am fi împărtit... Asa risipi-vom iubire si azi si mâine...mai ales mâine....

Ariette Pescărus 16 octombrie 2000