poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-02-28 | |
Iar a venit toamna si incepe scoala,isi zice trista. Noua in liceul acela mare si intunecat, a facut tot posibilul sa se adapteze si sa uite de unde venea. Si a reusit! Pana cand a dat de ei...
Au ramas inmarmuriti cand au vazut-o! "Ce frumusete ne lumineaza drumul?! Am orbit,dulce "Lolita". Mica si ingenua...de ce nu?!", ziceau. "Are cei mai tristi ochi din lume", isi zise unul dintre ei. Si asa ii veni si ideea cantecului pe care i-l compuse. Da,din toti ceilalti, el era singurul care o vedea cu adevarat, care era fascinat si in acelasi timp oripilat de ce vedea. El ii canta, fiecare melodie era a ei, dar ea nu vedea, nu auzea. Ceilalti ajunsesera la ea si era deja prea tarziu. Nu a mai putut sa faca nimic decat sa (se) uite. Putea sa o salveze cu un singur cuvant, dar nu putea deschide gura. Cat curaj! Acum ea e una de-a lor si numele ei e pe buzele lor reci tot timpul. Nu a reusit sa scape si acum este ceea ce au facut-o ei... Intortocheat, fara inteles? Pentru mine e totusi mai simplu decat va imaginati. E povestea unei fete, poate si povestea mea, dar nu cred ca si a voastra. "El" a vrut si a uitat totul intr-un final, stiind ca doar cantecele spuneau Povestea lor, iar asta ii era de ajuns. "Ea" insa a disparut, acum este doar o palida umbra pe fata Pamantului. Ea si Ceilalti.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate