câteodată dispărea zile întregi în interioarele lui antifonate

pereții se curbau după forma ta
nicio ieșire doar coridoare metalice în care numeri secundele claustrofob ca un alergător de cursă lungă prins în ascensor
primele țâșnesc mâinile rup fereastra din zid

apoi gândurile cu aer comprimat/
hazardul/ sufocarea de sub degetele ei inocente și albe cu
gust de chinină

asasinul meu preferat nu dă greș niciodată. centrează luneta
și trage

snapshot de la 50 m
zidurile nu fac zgomot când trăiesc numai umbrele noastre siameze răsuflă vâscos prin același plămân de fier forjat se strecoară prin creneluri traversează galerii și viaducte/ podurile n-au puncte obligatorii de trecere
doar lanțuri

încă un pas
zoom optic niciun filtru de lumină nu vorbim despre corpuri plutitoare
în preajma statuilor

se merge în tăcere


ar trebui să știi mai multe despre camerele fără pereți despărțitori respirăm prin același tub subțire dublu securizat eu mereu la celălalt capăt fără aer
nu țip
vasele comunicante nu se deosebesc între ele aceeași tensiune același gol de memorie
vârfurile pe marginea acoperișului
textura intactă
apoi
vidul

~ // ~

vorbim despre fizica lichidelor fierbinți
ei nu ne-aud fac fotografii lângă palatul lloyd aruncă bănuți în fântâna cu pești

mâine îmi vor lipsi toate astea
cutia muzicală art nouveau jucăriile din lemn ceasurile de serie mică ciocolata neagră băută în picioare lângă hilt & vogel

în piața operei uneori noaptea
se-aud scâncete
dar eu știu

statuile nu dorm și nu
plâng

niciodată