te sărut pe gura ta știrbă,
baba mea murdară pe picioare

și mă agăț de fusta zdrențuită
să mă târăști copilă la icoane

te sorb din ochi să îmi vorbești peltică
prin vocea ta dogită ca un clopot

te strâng în inimă cu ropot
ploaia lacrimilor ce o torni îngenuncheată

cum mâinile nici nu-ndrăznesc să ți le mângâi,
atât de aspre și nevinovate
mă adâncesc în ochii tăi – o, Doamne! unde stai Tu Raiul,
le-ai pus și trepte, trec grădini de îngeri
și însăși Maica îmbracată în brațe de lumină
ne așteaptă