Cubul meu nu mai are nici un colț nesfărâmat.
Pare o sferă perfectă acum.
Dar nimic nu poate fi perfect! Când o sa înțeleg?
Când o să accept acest elementar adevăr de a fi?
Tu trăiești pe vapori, într-un cer în care eu nu pot să pătrund.
Eu trăiesc într-un cub devenit sferă, așteptând să i se ciobească un colț.
Tu ai aflat într-o seară cum crește iarba și timpul cum poate fi măsurat.
Eu am inventat mituri și povești în culori.

Tu ești. Eu sunt.
Niciodată Timpul nu ne va fi.
Fii, așadar!
O sa fiu!