într-o adiere crepusculară pe gene mi se închide
celălalt simț
în ferestre se sparge scânteia unui meteor întârziat

este poate acel moment
scurs
din ceara cărămizie a unei lumânări cosmice
pe care o privesc cum cade
într-o infinită înțelepciune
rotitoare și caldă ca o ploaie de vară

oare ce ai face dacă
ai putea vedea instantaneu
toate stelele lumii
prin pâlnia stupidă a ochilor tăi
dacă ți-ar invada emisferele cu țipete ascuțite
de bebeluși cosmici în timpul cheag de mii de milenii
eliberând energie în aurore infinite
dacă ar crește din blândețea perfectă a sferelor îndepărtate
alunecând în lumină pe căile albe

poate că s-ar dezgoli de căldură în mila lor infinită
pentru privirea ta infimă
sub hipnoza demiurgilor numită vis
și ți-ar apărea așa goale reci și abstracte până sub
tiparul strâmt al nopților tale

și tu le-ai cuprinde pe toate așa tâmp
imaginându-ți că sunt fire de nisip într-un deșertic univers
și le-ai număra o viață întreagă și le-ai da nume după
toate cuvintele din toate dicționarele lumii
și tot nu le-ai afla pe toate
și poate-atunci

numai atunci
ai da micimii tale sens