Incremenesc in ganduri ca sotia lui Lot. Ma biciuieste ploaia peste obraji,iar mana ta cade usor de pe umarul meu. Ai spus ceva, dar nu inteleg ce anume. Mi-ai vorbit, iar in urechile mele vuia doar marea si ploaia zdrobita de scoici. Vocea ta mi se pierde printre danteluri, printre sani, peste coapse, lasandu-ma infiorata si nedumerita. Spuneai ca pleci? Spuneai ca ai sa ma astepti?
Iti numar urmele pe nisipul ud. Nu am ochelarii la mine asa ca vad doar vreo zece, iar tu pasesti cu spatele inainte, fara sa-ti pese unde calci. Poate chiar imi faci vreun semn, dar eu sunt atat de mioapa si de incremenita in ganduri ca sotia lui Lot...