20 decembrie 1947

Te îngrijorezi degeaba pentru scrisoarea ta tristă.

Suntem oameni și stările sufletești se schimbă.

Este bine că îmi scrii de încercările tale; ele nu mă surprind. Din contră, mă bucură că-mi spui totul așa după cum îți vin cuvintele. Nu ezita să îmi scrii ceea ce te încearcă!

Memoria și imaginația sunt un singur simțământ interior. Amintirea întâmplărilor trecute ne chinuie uneori atât de rău mintea. Trebuie atunci să ne rugăm cu răbdare și atenție și să ne ocupăm mintea cu citirea Sfintei Evanghelii și cu scrierile Sfinților părinți; cu alte cuvinte, mintea nu trebuie să fie trândavă.
Întâmplărilor trecute trebuie să le substituim alte gânduri; altfel, puțin câte puțin, aceste amintiri se vor șterge și melancolia va trece. Doi stăpâni nu pot trăi împreună în aceeași inimă!
Nu trebuie niciodată să ne urmăm patimile; într-adevăr, cu cât le hrănim mai mult, cu atât cer mai mult mâncare. Sunt asemenea câinelui obișnuit să lingă butucul măcelarului; îndată ce iei un băț și-l alungi, nu se mai apropie.
Sfântul Apostol spune: "Luați bine seama cum umblați".(Efes. 5,15) și "uitând cele ce sunt în urma mea și tinzând la cele dinainte". (Filip. 3,13)

O doamnă care o cunosc mi-a trimis o scrisoare lungă în care-mi scrie că rugăciunea lui Iisus a început să sălășluiască în ea.
Ce bucurie să te gândești că există suflete ale rugăciunii pe lume! Ea era în Germania și acum trebuie să plece în America de Sud. Drum bun!
Dumnezeu să o lumineze!

Ei bine, copila mea, după exempul acestei doamne, să începem deci, tu și cu mine, să ne ocupăm mai vârtos de rugăciune. Dumnezeu să ne ajute! Acum ești obișnuită cu munca ta și nu trebuie să te mai gândești la ea; ocupă-ți deci mintea cu rugăciunea și cu gândul la Dumnezeu. Mult noroc! Pune-te la lucru!

Fără rugăciune viața este plină de suspine. Atunci însă când rugăciunea devine o obișnuință, ea bucură și potolește inima; este o stare fericită. Se întâmplă uneori ca cei ce se roagă în această viață să aibe deja o pregustare a fericirii viitoare.