într-o bunăciune de zi
o să-ți smulg buza de jos
cu dinții și-o să te las să atârni
ca un semn de întrebare ridicol
o să-ți sug creierul cu un pai
înfipt isteț în ceafă
iar la final o să te desăvârșesc
cu un râgâit sublim

vezi
tu exiști doar pentru că în mine
clocotește periodic o poftă
de zgârciurile tale molicioase
și de apa ta

la schimb
ia-mi perechea de ochi triști
și du-te


*


și lovesc în mine așa cum
o limbă de clopot lovește tăcerea
suntem în turn turnul e în sibiu
iar sibiul se uită virgin la mine
măsor bastionul și-mi zic
că dacă brațele mele îl cuprind
pe el ditamaiul atunci e limpede că pot
să adorm cu planeta la piept
între noi fără să simt că ai fi cumva
din întâmplare
departe


*


să fiu veselă și necesară
ca o ceapă
asta-mi doresc
să-ți împlinesc salata și sosul
cu furie să-ți sorb de sub pleoapa de piatră
o lacrimă

că doar
doar așa


*


desigur într-o ultimă bunăciune de zi
voi sta întinsă aferentă firii
un om lăcrimat lângă mine va înnoda timpul
și fără să mă înțeleagă îmi va lipi de frunte
inima sa

în oasele mele sclerozate va bate atunci
ca într-o țeavă ruginită
pulsația:

noi doi strivind ploaia la sibiu
ascunzându-ne ochii
între ziduri

moartea declară piua
într-o ultimă bunăciune de zi

nepoatele mele-aline
continuă să te iubească vesele
cu sângele meu


*

după care am admis că există
și deșertul
și setea

ca o promisiune