Ai primit o tandră mângâiere,
Ce vis frumos; sau e realitate?
Te-nalți spre cer, dar nu mai ai putere
Și cazi din nou și nu crezi că se poate.

Când sufletul îți este pus în palmă,
Tu-l strângi tare în pumn să nu îl pierzi,
Rămâi uimită și cu multă teamă
Încerci să îl cuprinzi, dar tot nu crezi.

Căci ești orbită de tumultul vieții
Și nu mai ai curaj să te-osândești
La greul drum și în vâltoarea ceții
Þi-e teamă să primești, să dăruiești.

Și-atunci rămâi reptilă în pustiu
Să te tărăști spre cumpene de ape,
Îți cunoști drumul; chiar și eu îl știu,
E-n teama ce încearcă să te sape.