Zorii se întrezăresc prin fereastră.
Sara așteaptă cuminte la ușă.
Mă urmează docilă spre lanț.
Curtea de pământ e tapetată cu petale albe.
Mușcatele stau la rând în fereastră.
E rândul lor să le scot la soare.
Uneori uit.
Dacă le-aș uita afară,noaptea,
câinele le-ar distruge.
Nu sunt îndeajuns de consecventă
să le merit.
Cafea de cereale în cești.
Mama se ține de ceașca fierbinte
începându-și monologul.
Mormăi din când în când,
aprobator,
întreținându-i astfel
iluzia conversației.
Copiii dorm.
La vârsta lor îmi doream
să devin înțeleaptă
pentru a putea
să am grijă de mine.
Ei nu au astfel de ambiții,
eu însumi am ratat-o pe a mea.
Mai pot fi
o mamă grijulie
îndrumându-i pe ei.
Regulile ortografice, maestrul bețiv,
teoria clonării și razPutin
pot să mai aștepte.
Mă bucur de regăsire.