Nu voi povesti acum despre prima mea întîlnire cu peștera, ci despre prima descriere a peșterii pe care am auzit-o. Voi povesti, implicit, despre mama mea, femeie născută la țară, între icoane, dar crescută în cetate.
În urmă cu un an (domniile voastre veți ști mai bine data), în ajunul cinstirii zilei de hram, mama a pornit să se roage la Sfântul Ioan Casian. Și pentru că lumea toată se ducea la Peșteră, acolo unde Sfântul a stat, a făcut și ea drumul, odată cu toți. Dar mai presus, avea cu sine durerile și rugăciunile. Nu știa prea multe despre Sfântul, cam ceea ce aflase în acea seară, când Înalt Prea Sfințitul a cuvântat. Dar ceea ce știa bine era că purta o mare tristețe și o mare nădejde pentru fiica sa, și mai ales pentru nepoțica, micuța de trei ani.
Cu sufletul plin de rugăciunea nopții, s-a avântat pe drumul șerpuit, în rând cu toată lumea. Dar nu toată lumea purta, ca și ea, ani, greutăți, supărări și, mai ales, temeri nenumărate. Frici care au început să îi apară de după fiecare colț și piatră, frici care o trăgeau în jos, spre o prăpastie imaginară, frici care o înțepau în talpă, sub formă de piatră, și îi însângerau genunchii. Temeri care o împigeau de la spate sau care o trăgeau înapoi, temeri care o făceau să vrea să se întoarcă.
Dar toate aceste temeri și frici nu au știut un lucru: că mama era Mamă! Că ea ar fi luptat și cu o frică transformată-n lup, dacă ar fi-ndrăznit să se așeze împotriva întâlnirii ei cu Sfântul. Pentru că mama știa că acolo, sus, la Sfântul, este CEVA. Este un loc în care Dumnezeu ascultă și pe cel păcătos. Iar ea avea de dus o rugăciune și nu ar fi putut s-o-ntoarcă înapoi nici frigul, nici frica, nici ursul, nici chiar necuratul. Chiar dacă străduința fricii a fost mare, i s-a ascuns în cizmele prea grele și în trupul obosit, i s-a culcușit în haină și i s-a așternut ca prag, nu a avut puterea de a înfrânge rugăciunea drumului ei.
Așa că mama a ajuns la Sfântul. S-a rugat.
Și s-a întors acasă obosită, cu palmele julite, cu genunchii-nvinețiți, dar cu zâmbetul ei din tinerețe pe buze și cu ochii sticloși ca-n vremea copilăriei mele.
Acum îl caut eu pe Sfântul ca să-i promit că va veni, cu voia Domnului, o zi în care o voi aduce pe mama și-o voi conduce ca-mpreună să-i mulțumim ...