poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 693 .



Phoenix si Logos
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pr0m3teu ]

2008-10-03  |     | 





Timpul troieneste clipele in ceasuri grele de intuneric... tacuta, candela sufletului se prosterneaza la picioarele Sperantei. E tarziu ! un tarziu obosit de perseverenta intr-un devreme absent. Lucid, glasul inecat de suspine chema staruitor ecoul...un ecou promis. Infinitul finit este totusi un finit care nu se mai termina. Vuietul intunericului savura cu nonsalanta consecintele discordiei.
Era tarziu...sau era inca devreme ?
Era un mereu !
Cuvintele, un trecut indepartat, inutile si ambigue... Totul se prolifera in nimic si nimicul ca o ceata ieftina disparea in zorii fiecarei nopti. Era mereu noapte. Era mereu intuneric. Era mereu liniste, o liniste apasatoare.
Nu existau limite... rationamentul si discernamantul esuau in pofida logicii lor. Totul era fara sens ! doar...asteptarea intru Speranta. Era un iad...nevazut dar simtit si trait.
In spatiul in care timpul avea inca logica si fi-irea lui, trona o stare de tensiune...avea sa se termine totul. Aici era prea tarziu ! trebuia sa se termine odata pentru totdeauna. Prea multa rumoare... legea este lege !
Pamantul murmura...incepea sfarsitul. Totul se intensifica : privirile, glasurile, natura, stihiile... Umanul lipsit de Dumnezeire, inalta glasul spre cer intru marturia sfarsitului.
Maini dibace pecetluiau prezentul rasturnadu-l in trecut.
Intunericul, insa, avea sa-si cunoasca antiteza. Zbuciumat in fiinta-i neputincioasa, minus-ul, se consuma odios.
Ploua cu tacere, o tacere sublima a bucuriei care nu incapea manifestare...ningea cu lumina... ghirlandele ecoului promis aprindeau facliile vesniciei deplin...profund... Dincolo de existenta, isi cerea dreptul fi-irea intru libertatea expunerii.
Fulgii luminii cladeau alei catre Cer, pe care fara pasi si fara cuvinte urcau sfintii “umbrei celor viitoare”. Întunericul devenise finit si gol, măcinat de singurătatea proprie, ucis de sine însuși.
Zorii primei dimineți aveau sa redefinească sensul legii cioplite in inimi, in cugete si in simțiri. Trecutul nu a substituit prezentul, acest prezent implacabil al lucrurilor. Capacitatea cugito-ului este finita iar concretizarea Faptului in simboluri – denaturare.
Totul avea sa fie din nou deplin.
Si era!
Era începutul veșniciei inemeiate pe efemeritate.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!