Ora 3,25
Sunt explorator în ținuturile arctice. Sau antarctice? În fine, nu contează, important este că în jurul meu sunt doar ghețari care nu vor să se topească și milioane de pinguini care țipă. Dorm într-un cort și frigul mă pătrunde până la oase, în ciuda celor doi centimetri de grăsime de sub piele. Mă trezesc tremurând. Geamul este deschis, când m-am culcat era cald, acum vremea s-a răcit, așa că trag pătura peste mine, până la bărbie. Pătura e scurtă, picioarele îmi rămân afară. Mă ghemuiesc în poziția fetusului și adorm din nou.
Ora 6,45
Sună ceasul meu „pilipîs” care se află în stânga mea. Trebuie să fac o răsucire, eu dorm pe partea dreaptă, cu mâna sub cap (mă rog, sub pernă) așa cum am învățat că trebuie să dormi sănătos. Opresc ceasul, dar nu destul de ferm, după cinci minute sună din nou. Trag de cablu și îl scot din priză, cu priză cu tot. Sunt treaz acum.
Sunt treaz nemâncat, cum spune un amic. Adică după coniacul de-aseară mi s-a făcut foame. Totuși mi-e prea lene să mă ridic din pat, oricum nu am program strict. Nevastă-mea însă se trezește și își face tabieturile. Mai întâi gimnastica, apoi cârmâzurile. După un sfert de oră pleacă din cameră, nu înainte de a deschide televizorul exact la emisiunea lui mircea badea. mircea badea mă cam enervează, se dă deștept, dar e cam superficial. Uneori are dreptate, atunci mă enervează și mai tare.
Ora 7,30
Mă scol din pat și mă duc la toaletă. Urinez cu ochii închiși. Nevastă-mea a lăsat capacul jos, așa că reușesc să mă stropesc din plin. Asta mă face să deschid bine ochii și să mă spăl pe față. Arunc și niște apă rece pe mine, boilerul s-a stricat. Apa rece mă indispune de fiecare dată. Nu pot să înțeleg ce plăcere aveau soldații nemți, în războiul mondial, să se spele în zăpadă. Cred că era doar propagandă, ce om normal ar face asta?
Ora 7,45
Să mă bărbieresc sau să n-o fac? M-am bărbierit acum două zile, aș mai putea rezista una, am văzut la televizor că e la modă să fii așa…între și între, cu obrazul acoperit. Sunt vreo doi cântăreți care apar mereu așa. După ei s-au luat și artiștii români, deci e ok.
Ora 8,00
Mă îmbrac cu ce găsesc la îndemână. Trag de o șosetă și aceasta se rupe. Găsesc în sfârșit altă pereche, aruncată sub calorifer de săptămâna trecută, parcă. Șoseta ruptă o pun sub calorifer, am s-o iau de acolo cu prima ocazie și am s-o arunc. Sau poate nu.
Ora 8,05
Îmi fac un ceai și fierb un ou. Între timp deschid și messengerul, calculatorul oricum stă deschis nonstop. Lumea doarme la ora asta, doar vreo trei clipesc, îngălbeniți.,
Ora 8,25
Apa din ibric s-a evaporat, oul era mai mult copt decât fiert. E bun și așa, doar că mă frige la degete când îl desfac. Îl mănânc în grabă și apoi beau ceaiul chinezesc, formulă specială, din șase plante și alte câteva la fel de necunoscute. M-am obișnuit cu el, la început aproape că vomitam după două înghițituri. Dar gusturile se educă, așa cum spune și francezul. Acum reușesc să beau o jumătate de ceașcă până la senzația de vomă. E pentru slăbit, deci trebuie să fie bun. De obicei îmi pun și o felie de pâine cu unt și gem, uneori chiar două, dar azi n-am găsit nici pâinea nici gemul. Iar untul simplu nu e bun. Vă spun eu, am încercat, accentuează senzația de greață.
Ora 8,40
Ies din casă. După ce cobor un etaj mă întorc. Nu-mi luasem telefonul. Repet chestia sta de două ori, ultima dată de la parter. Mereu uit diverse chestii. Telefon, ceas, hârtii, chei… amănunte, idei…
Ora 8,45
Mă urc în mașină. Sub ștergătoare sunt prinse pliante galbene, ale liberalilor. Ãștia pun doar pliante, brichete sau calendare n-am văzut de la ei. E clar că nu-i votez.
La semafor mă pândește o elevă cu cravată portocalie. Îmi întinde un deodorant auto din carton, cu însemnele partidului. Asta mi-aduce aminte că mai sunt doar două zile până la primul tur de locale. Dar pe mine nu mă păcălesc tertipurile astea. Eu sunt un individ echilibrat și obiectiv, nu pun botul la chestii răsuflate. Dintre toți, îi admir pe liberali. Ei sunt foarte bine organizați, acțiunile lor au darul să impresioneze și statuia lui Gheorghiță, cu pușcă. Sau are steag? Tineretul lor vine însoțit de directorii de școală, nu de capul lor. Dacă-i accidentează vreo mașină sau vreun moped? Cine răspunde? Pe de altă parte, și tinerii pesediști fac treabă bună. Azi, de exemplu, în timp ce-mi parcam mașina, îi văd în parcul central, făcând curățenie. Mai ales în dreptul vilelor fruntașilor pesediști, construite acolo, în parc. Mai e și vila țiganului, cu acoperiș verde, frumoasă ca un muc pe gulerul cămășii. Acolo nu fac curățenie, deși ar cam trebui, după nunta de săptămâna trecută, la care au participat aproape toți candidații la primărie. Un exemplu demn de urmat, dar, dacă pesediștii au luat pe barba lor curățenia, tinerii becalieni pândesc la semafoare, cuminți, să traverseze de mână câte o băbuță, chit că aia are cu totul alte intenții.
Ora 10,00
Tot orașul cântă. De la png (cd) se aud melodii patriotice. Vizavi, la pnl, boxele aruncă ritmuri hip-hop. Mai sunt și mașinile care bântuie în tot orașul, ba remorcând postere, ba țipând din goarnă, trezind din somn, haitele de câini comunitari și vagabonți.
Ora 12,30
La mustață am ratat micii și berea dată de psd. Pe ultimii i-a luat un țăran din Măldăeni, care mi-a și spus: „Lasă, dom’le că mai aduce. Oricum nu votez cu ei, dar mie-mi vin finii din Slobozia, am stat la rând toată familia, să luăm 30 de mici. Vezi că peste o juma de oră dă și la pd, nevastă-mea e deja acolo, ține rând”. Îl înțeleg și plec, n-am timp pentru șarja a doua. Am să-mi iau o ciocolată cu rom, să-mi retrăiesc și eu emoțiile regimului trecut, așa cum spune la reclama aia.
Ora 13,30
S-a făcut deja târziu și trebuie să mănânc ceva, mi s-a făcut foame. Îmi propun să trag un chiul și să mă duc acasă. Ajung acasă. Deschid frigiderul și după cinci minute de negocieri, scot o cratiță de sarmale rămasă de la sărbători. De fapt era singura variantă care putea fi încălzită, mai aveam câteva felii de salam de vară, uscate și puțin înverzite. Nevastă-mea nu mai gătește, a trecut la regim de crudități.
Deschid radioul: „viața în doi începe la noi”, spune o voce feminină, făcând reclamă la un restaurant local. Și are perfectă dreptate, eu mai mult de două persoane n-am văzut niciodată acolo.
Ora 14,00
După masă crește glicemia, sângele coboară din creier spre stomac, prin urmare, din lipsă de oxigen, încep să moțăi, așa că mă întind nițel în pat.
Ora 19.00
Ar fi trebuit să fiu la 18,00 la o întâlnire importantă, dar ca un făcut, am ratat-o, nu știu de ce. Adică știu, am dormit buștean, ca valiza în gară, cum se spune, habar nu am de ce. Cum poate să doarmă o valiză? Și de ce neapărat în gară? Și dacă stau să mă gândesc mai bine, întâlnirea nu era chiar așa importantă. De fapt câte chestii sunt cu adevărat importante în viața noastră? Mai puține decât degetele de la o mână, spun unii, și cred că au dreptate. Moartea o fi importantă, de exemplu? Presupun că nu, deși părerile sunt împărțite. Avem mereu grijă de morții noștri, le aprindem lumânări, dăm pomeni în numele lor. Prin urmare socotim că ei sunt undeva, ne observă acțiunile și participă la viața noastră. Deși eu cred că mai degrabă sunt indiferenți, doar dincolo nu există nici bucurie, nici întristare. Probabil doar plictiseală, de asta chiar mă tem, am parte de ea mai mult decât e nevoie, aici, pe pământ.
Ora 19,05
Mi s-a făcut foame și trebuie să inventez ceva. Cobor până la nonstopul de la parter și-mi cumpăr kiwi și două beri la cutie. Tai fructele cu atenție, în felii, subțiri, și le pun în paharul cu bere. Nu m-a învățat nimeni rețeta asta, dar eu sunt un tip inventiv, când eram în facultate experimentam tot felul de variante. Roșii cu iaurt de exemplu. Sau castraveți cu muștar. Berea îngrașă, mi-am amintit după ce am băut-o. Am să beau mâine două cești de ceai. Asta înseamnă că voi mânca și două felii cu unt și gem, evident.
Ora 19,30
Stau de zece minute pe wc. Nu am necesități, dar e locul minunat să citești. Am ajuns la concluzia că e bun Murakami ăsta. Am citit șase cărți de-ale lui stînd pe oală. Dar nu orice fel de literatură se poate citi în condițiile acestea. De exemplu pe Joyce n-am reușit să-l diger, am rămas la pagina a doua din Ulise. Alții dezleagă integrame, dar mie mi-e lene să mă apuc de astfel de exerciții care-mi pun mintea la lucru. La un moment dat, mă ia somnul, rup o bucată din hârtia „inginerică” și pun semn de carte, apoi mă duc în pat. Nevastă-mea încă n-a venit.
Ora 20, 45
Acum mi-am adus aminte. Nevastă-mea mi-a spus că pleacă două zile la maică-sa, la Slatina, rămâne să mă administrez singur.
Mă uit la emisiunea de pe antena 3. Vorbește Stan și un unul mic și sâsâit, dar foc de deștept, am uitat cum îi spune, oricum e celebru. Îl trag de urechi pe Băsescu, în emisiunea asta. Stan ne promite că ne dezvăluie ceva senzațional, exact ca ăia de la otv. În final tot un fâs, am înțeles că de fiecare dată te lasă cu ochii în soare. De fapt toate emisiune seamănă leit, adică mereu îl trag de urechi pe președinte, dar el nu țipă nici de-al dracului. Nu pot urmări până la sfârșit, mi se închid ochii și adorm. Visez că sunt în Indonezia și culeg portocale pentru un restaurant de fițe al unui francez, care de fapt era un asociat de-al meu. Francezul semăna când cu Radu Mazăre, când cu Mitrea, când cu Tăriceanu. Ba mai era și un vânzător de înghețată cu chelie, care semăna cu Băse.
E clar, voi da faliment.
Mă întorc la coșmarul meu preferat cu antarctica. Sau arctica?