de ce când îl calculez pe d-zeu îmi dă cu eroare? sau oroare. en fin, haideți să-l lăsăm să-și vadă de treburile lui, așa cum el ne lasă pe noi să ne vedem de treburile noastre zilnice, nestingheriți. și mai e ceva, dacă e plecat să ia micul dejun la ritz? v-ați gândit vreodată că nu vrea să fie deranjat în timp ce servește un platou de prăjiturici stropite cu cacao din belșug. și cacofonia am lăsat-o intenționat, să puteți vedea cu toții cotidianul de cacao care ne înconjoară din toate părțile. serios, dacă eram un fel de șef suprem nu mă nelinișteam la o mică tragedie. ce mai e în ziua de azi un bloc de patru etaje într-un cartier mizer din oricare parte a lumii? chiar nu mai contează dacă s-a prăbușit în urma unei explozii provocate de o defecțiune la instalația de gaz. mierda, mai contează câteva trupuri sfârtecate în plină stradă? să fim serioși, morți sunt peste tot, de ce nu ar fi și vreo 3-4 pe asfalt?! uite, un tsunami a devastat câteva insule din pacific. ce-am făcut eu? am dat un sms de 1,9 euro plus tva pe post de donație și pe urmă am ieșit în oraș la o discotecă foarte cool. întrebarea e: puteam să fac mai mult, de ce n-am făcut?! haideți să fim serioși. nu e nimeni perfect. atât s-a putut, atât se poate. și mi se pare foarte întemeiat raționamentul meu. un cetățean liber nu poate fi constrâns de nici o lege să verse o lacrimă atunci când la știri mor 50 de mineri într-o mină din ucraina. și chiar dacă s-ar promulga o asemenea lege, n-aș putea să plâng. totuși, presimt că dacă ar apărea în vreo țară dezvoltată o asemenea lege, a doua zi în toate farmaciile din respectivul stat s-ar vinde ca pâinea caldă produse cu efect lacrimogen. o dramă la tv, pac, țipi la nevastă-ta: ”adu dragă lacrimogenul ăla că iar mor aștia pe capete prin oceanul indian și rămânem neplânși, luăm amendă iar. ufff, scârbă mi-a fost de soluția asta!” și torni o picătură în ceașca de cafea. poți plânge liniștit până seara la culcare la toate dramele de la știri și la toate filmele de mâna a paișpea cu happy end. mda, se pare că sunt sarcastic, e dreptul meu. dar lasă că ne revenim noi până în secolul următor.