Dacă vezi acestea înseamna c-am murit… înseamnă c-a murit tot ce-am fost înainte de a te cunoaste. Daca vezi acestea înseamnă c-am reânviat prin tine și prin tot ce ne-a unit vreodat’. Prin amintiri și sentimente, prin gânduri ce nu am crezut a mai putea aduce înapoi.

Știi, prima dată când ne-am atins gândurile timide? Mangaierea privirii tale, ce m-a compleșit, în acea seară, când noaptea îmi învăluise parcă și cele mai luminoase dintre amintiri. Când ai rostit primele cuvinte, lipsite de vreun gând meschin sau de vreo aură amăgitoare. Când mi-ai întins mâna, înviată de prietenie și dragoste nemarginită pentru tot ceea ce te-nconjura…

Mai știi când buzele noastre s-au atins pentru prima dată? Ascunse de privirile celor ce nu ne cunoșteau adâncurile sufletelor sau suspinele cele mai adanci. Când soarele ne-a oglindit indiferența față de tot ce se afla în jurul nostru, când a atins cu razele sale argintii scânteia cea menită să moară și să renască între noi.

Mai știi când întunericul ne cuprindea pe amandoi și sufletele noastre reușeau să se atingă, să se simtă, să se-mbrațișeze? Când fugeam de lume și de tot ce nu era al nostru, când ne furișam în locuri nevăzute ce lăsau mai libere ca niciodată mângâieri sau sărutări sau doar priviri îmbrobodite cu iubire și tandrețe.

Mai știi când ne-am certat și ne-am urât? Cand ți-am vorbit ca unei ființe moarte, ca unui trup lipsit de suflet sau de gând. Cand te-am îndepărtat atât cât am răbdat de mine pentru că n-am putut să-ți stăpânesc iubirea și tot ce-mi oferisei necondiționat. Nu am făcut decât să fug de tine de gesturile tale amoroase, de gândurile tale ce mă ridicau din noaptea veșnică, de fiecare dată când mă aruncam cu disperare spre abisul propriei melancolii.

Și știu, da știu, probabil ma urăști acum, dupa ce totul a trecut. Dupa ce furtuna iubirii noastre s-a risipit peste sufletul tău blând. Și poate totul s-a sfârșit, dar… Dar vreau să știi că dacă vezi acestea înseamnă c-am murit… înseamnă c-am murit și am reânviat prin tine.