am rupt un gând
din marea în care
am poposit pe seară
am înotat
de mal îndepărtându-mă
spre mal.

adăugam un pas pe val
adăugând un val
și-am despărțit lumina
de neant.

În întuneric
am cerut cu ochi deschiși
o lume de culoare
s-alung un vis urât-aevea:
nimic că nu mă doare.

abia în dimineață am ieșit
din spuma valului
din val
am separat pe mal
malul de furtună.

zăceam pe mal
îngropat in nisip
cu un ochi la mal
cu altul la înaltul
și mă durea
că încălzesc
nisipul sterp
și-un altul

cu gându-n zâmbet
că-s sortit
sâ port de lest
o ancoră de ochii lumii
și înfipt și un pumnal
de azi-noapte de un val
mă-ncurajam pe mine.

atunci el a venit timid
deși a mia oara
și fără să mă-ntrebe
de mai e loc la sân
de port
pumnalul de plăcere.

un fir
un fir de nisip
scăpat din foc de ape
de aiurea
un nestemat in lumea lui
eroare cu raspuns corect
pe undeva aevea.

m-a zgâriat
de furie împins
de val adus
de fericire să mă-ngroape
cu ochiul la iris
de-aproape
acoperea de orizont
de ape

uimirea mea că este fir
și eu atât de mare
striveam doar existănd
întregul mal la ape
și malul necuprins
ca vorbele de șoapte.

și fir neînsemnat
perlă pribeagă
din scoică alungată
un sine-gând ce peste
acum a fost de ieri
și încă poate este
imaginar.

și sobru parcă
și el zâmbea
și mă durea minunea
că exista.

apoi m-am ridicat
din mal
ca un ecou
și nu de val

am rupt pământu-n două
și m-am hrănit cu dânsul
s-apuc o clipă
să mai dorm
mă atrăgea cuprinsul

la piept mă încălzea
maestru infinitul
iar eu pictam culori
pe gard pe cer
prăpastii și abisuri

atunci mi-a dat
fior uitat de ieri
din alte sfere
prin care eu
dar și un condamnat
ne tot nășteam din ele.