I

Sfârșitul Începutului Normalului

``Libertatea pe care eu o credeam necesară în orice situație fară a exista o limită impusa pentru ea, m-a determinat să cred că a abuza de ea duce la imensul dezastru spre nebunie si dorința de a vrea mai mult de la viață. Poate că în momentul acesta oricine ar spune că e o prostie a crede ceva rău despre Libertate,oricine iși doreste libertate,dar,din păcate,spun cu amărăciune că libertatea în exces duce la sfârsitul Normalului. Aerul tentației te poate purta pe culmile cele mai înalte oferindu-ți aripile pe care,dupa un timp,realizezi că nu te meritau. S-au jucat cu tine... s-au folosit de tine... te-au condus spre cele mai adânci abisuri ale vieții... ți-au demonstrat puterea malefică și întunecată a începutului vieții,care,ar fii trebuit să fie cea mai frumoasă parte,unde simți că ai atins fericirea. Realizez că scriu despre ceva ce nimeni nu ar crede,l-aș tenta sa încerce; realizez că descriu ceva ceea ce nu se intamplă oricui; realizez că înșirui lucruri care sunt neîntelese; și îmi dau seama că am puterea de a descrie,în aceste rânduri,câteva din mormanul de sentimente din viata mea,încă fragedă.
Încep fiecare cuvânt,rupt din interiorul și tăcerea mea, cu riscul de a nu fii înțeleasă sau citită. Nu cu mult timp in urmă aveam dorințe ca un orice adolescent cu diferite gusturi: popularitate crescuta, inteligență, frumusețe tiparită în mintea multor persoane dorită și bine-ințeles, să fiu un idol în lumea adolescentină. Simțeam că toate aceste vise nu pot fii realizate și îndeplinite; spre fericire... sau,poate, din păcate, am primit câte puțin din fiecare. Poate nu o să mă credeți, nu am devenit o vedetă sau un idol cunoscut, eram tot o persoană de rând; dar puținul pe care l-am primit a devenit pentru mine pesimism total, atingând barierele. Oare pentru că mă număram printre oamenii care erau așa cum îmi doream eu? Oare pentru că privirile necunoscuților vorbeau despre un subiect care mă privea? Sau poate pentru că nu puteam ține pasul cu prietenii mei? Nu vreau să mă gandesc sau să regret ceva ce am ales! Dar știu,cu siguranță, că ceva m-a determinat să crească mai mult pesimismul in mine. Continui să cred că am prieteni și nu voi rămâne singură, dar nu sunt atât de sigură și in privința mea. De la bun inceput am încercat să mă schimb... să fiu ceea ce mi-am dorit, dar cineva nu mi-a dat voie să fac anumiți pași care mi-ar insemna viața.
Am încercat să trec cu vederea peste aceste detalii, doar aparent, am început să par nepăsătoare si indiferentă,fără a mă gandii la consecințe. Am incercat să par un om normal, să cred că sunt un om normal, ca un oricare altul, o persoană comună. Așa am incetat să mă mai gândesc la defectele mele. Dar,ajungeam acasă și-mi priveam pereții albi,plini cu papițoaie simpatice. Camera mea era atât de veselă si împopoțonată incât acest lucru a început să mă calce pe nervi. Înainte,îmi placea destul de mult camera mea... încăperea în care mă odihneam,deliram și recreea. Noaptea a fost atât de enervantă încât nu mi-a dat voie să mă odihnesc cum trebuie, oferindu-mi spaima la care nu mă asteptasem nicodată. Următoarea zi a fost ipocrit de obositoare. M-am întâlnit cu prietenii mei, ca de altfel,aproape,în fiecare zi. Mi-a fost greu să-mi pastrez zâmbetul pe buze, așa că la un moment,aproape nepotrivit,mi-am deschis sufletul în fața uneia dintre prietenele mele. M-a ascultat,iar pentru moment mă calmasem si îmi revenisem,dar din păcate ajunsă,din nou,in camera mea a revenit starea cea devreme. Din nou,căzută în labirintul gândului am obosit... și-am inchis ochii pentru un moment,îmi dorisem să se steargă clipa aceea, pentru mine a fost începutul drumului spre Era Necunoscută.