poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-22 | |
intru în cimitir cu pași hotărâți ca și cum
azi nu e nicio zi specială ca și cum azi nu se dă nicio luptă în mine V. aprinde o lumânare și îmi întinde o pungă s-o dau de pomană îmi dau seama cât de mult doare să dai de pomană când ți-e foame de mamă în fața mormantului S. mă întreabă “cine doarme aici?” eu fumez mult privind în gol V. mătură mormântul de frunze uscate parcă doar azi mătură și resemnarea din mine după câteva momente de liniște S. trage o concluzie plictisită ”e plin de morți pe-aici!” în timp ce simulează săritul unui șotron în replică începe o discuție general valabilă cum că toți ajungem aici … “din pacate” “ne-am plictisi dacă nu am trăi cumva cu ideea certă că vom ajunge aici probabil că dacă nu ar fi așa mi-aș trăi nemurirea învățând să mor câte puțin ar fi groaznic să nu mă grăbesc spre nimic să nu urmăresc cu disperare niciun vis să las pe mâine poeme iubiri si oameni să mă las pe mâine pe mine știind că am tot timpul din lume” vorbesc doar pentru mine V. matură fără să se gândească la nimic S. simulează senină șotronul în continuare dar aș fi vrut dintr-un egoism tipic omenesc ca la maica-mea să nu se aplice teoria aș fi vrut să trăiască până ne-am fi plictisit îngrozitor una de alta până ne-am fi consumat banalele iminentele certuri aș fi vrut să mă bucur de ridurile și de tremuratul mâinilor ei aș fi vrut să aibă tot timpul din lume și mă gândeam la astea incredibil de concentrată când de-odată S. cu vocea ei ascuțită de copil zgârie liniștea “ce caraghioasă ești mama… de ce plângi?” râde zgomotos sfidând până și liniștea morților nu numai a mea am adus flori am aprins lumânări și ne-am grăbit spre ieșire liniștea se spărsese deja în noi fiecare se întorsese în banalul din el V. probabil se gândea că trebuie să se tundă eu că trebuie să mă văd cu o prietena și că mi-e dor de C. numai S. în inocența ei minunată a îndrăznit în timp ce făcea cu mâna de la revedere să strige firesc “la mulți ani” unei cruci
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate