intru în cimitir cu pași hotărâți ca și cum
azi nu e nicio zi specială
ca și cum azi nu se dă nicio luptă în mine
V. aprinde o lumânare și îmi întinde o pungă s-o dau de pomană
îmi dau seama cât de mult doare să dai de pomană
când ți-e foame de mamă

în fața mormantului S. mă întreabă “cine doarme aici?”
eu fumez mult privind în gol
V. mătură mormântul de frunze uscate
parcă doar azi mătură și resemnarea din mine

după câteva momente de liniște S. trage o concluzie plictisită
”e plin de morți pe-aici!” în timp ce simulează săritul unui șotron
în replică începe o discuție general valabilă cum că
toți ajungem aici … “din pacate”
“ne-am plictisi dacă nu am trăi cumva cu ideea certă că vom ajunge aici
probabil că dacă nu ar fi așa
mi-aș trăi nemurirea învățând să mor câte puțin
ar fi groaznic să nu mă grăbesc spre nimic
să nu urmăresc cu disperare niciun vis
să las pe mâine poeme iubiri si oameni
să mă las pe mâine pe mine știind că am tot timpul din lume”
vorbesc doar pentru mine V. matură fără să se gândească la nimic
S. simulează senină șotronul în continuare

dar aș fi vrut dintr-un egoism tipic omenesc
ca la maica-mea să nu se aplice teoria
aș fi vrut să trăiască până ne-am fi plictisit îngrozitor una de alta
până ne-am fi consumat banalele iminentele certuri
aș fi vrut să mă bucur de ridurile și de tremuratul mâinilor ei
aș fi vrut să aibă tot timpul din lume
și mă gândeam la astea incredibil de concentrată
când de-odată S. cu vocea ei ascuțită de copil zgârie liniștea
“ce caraghioasă ești mama… de ce plângi?”
râde zgomotos sfidând până și liniștea morților nu numai a mea

am adus flori am aprins lumânări și ne-am grăbit spre ieșire
liniștea se spărsese deja în noi
fiecare se întorsese în banalul din el
V. probabil se gândea că trebuie să se tundă
eu că trebuie să mă văd cu o prietena și că mi-e dor de C.
numai S. în inocența ei minunată a îndrăznit
în timp ce făcea cu mâna de la revedere
să strige firesc “la mulți ani” unei cruci