Suntem ceea ce suntem prin faptul că devenim și rămânem ca fiind în propria noastră ființă atât timp cât regulile și liniile trasate de trecerea noastră prin existență nu sunt în nici un fel încălcate. Atât timp cât depunem toate eforturile pentru a rămâne în vârful devenirii care se mișcă sfârtecând în cadrul imaginii unde ne construim privirea cu care urmărim dusul și întorsul punctului ce se mișcă lovindu-se de marginile principiilor și valorilor în care credem. Acolo unde rămânem competitivi și potențiali câștigători ai trecerii personale de la stadiul actual la stadiul următor fără a escalada vârfurile unghiurilor și liniilor care alcătuiesc orizonturile înălțimilor ce urmărim să le transgresăm în timp ce rămânem în noi chiar și când nu mai suntem asemenea nouă. Vârful spațiului în care cad distanțele în care se îndepărtează golindu-se din sine fără a-și propune să umple ceea ce urmează să depășească, ci adăugându-se ca dintr-un alt sine propriului sine pe care și-l imaginează ca stare în-democrată. Stare în care demos și cratos, adică mulțimea și puterea, se surprind concomitent ca expresii ale imaginii care întrunește, în culorile și formele ei iconice, manifestarea a ceea ce suntem de fiecare dată când apărem din ceea ce eram spre ceea ce urmează să devenim fără ca să rămânem în prezent. Acolo unde punctul încheie ceea ce s-a zis și, ca și cum l-am scrie cu o majusculă, deschie ceea ce urmează să fie rostuit prin zicere.
Prin urmare, nu există goluri fără margini. Fiecare margine se întinde de-a lungul unor limite care înconjură distanțele pe care le parcurg manifestările fenomenelor ca apariții în interiorul cărora devin ceea ce văd ochii cu care privim în adâncul lor. Acolo unde golurile există pentru că în sinea lor există ideea de nesfârșire. Cu toate acestea, în sine, ca ceea ce le reprezintă, golurile se manifestă prin nesfârșirea pe care pretind că și-o asumă. Tocmai de aceea golurile nu se pot defini pe sine ca gol decât prin modul în care tot ceea sunt și rămân ca manifestare nu poate fi expresie a prezenței decât în măsura în care universalitatea în numele căreia pretind că există nu există decât în raport cu ele.
În interiorul golului există, prin urmare, un alt gol atât timp cât golul din interiorul golului care există ca gol se manifestă fără să se manifeste cu scopul de a se manifesta ca ceea ce este fără să își propună. Un intermezzo.