în fiecare zi emit câte un card pentru eternitate
într-o apartenență de fond, problema organizării tuturor resentimentelor
într-un limbaj circadian, același co[r]d de intrare,
o combinație între sărutul în ploaie şi gustul
unui coctail de Gipsy Punk.

în fiecare noapte îmi arunc gândurile
ca niște pești carnivori pe asfalt
îi privesc cum se zbat într-un ritm de neon neîncetat
printre zgomotele orașului orb, acorduri de Jazz
şi formele schimbate ale înțelesului lor.

în fiecare dimineață am nevoie de o mai bună organizare
de 2% câștigul ipotetic, neuronal, din aer.

uneori îmi spun: „e mai bine să taci...”

doar cine se trezește devreme ajunge să înțeleagă, să vadă –
o mare cu valuri de sticlă ce se sparg şi refac.