am adunat pietrele moarte
iar locul l-am spoit cu sticlă
să ni se pară totul mai larg
am adăugat felinare
să ne fie cerul mai aproape
și-am ales să pășim printre ele
am colorat chiar și frunzele uscate
să credem că împrejur e viu
și că umblăm pe afară
mirosul metalic s-a impregnat în noi
de la lichidele plumburii pe care le sorbim
plătim cu ora
să ne debarasăm de neliniștea tranzistorilor
care ne țiuie prin urechi
am migrat uitând drumul întoarcerii
de aceea am ales compromisul șederii
fără să prindem rădăcini

departe ne sunt tălpile de pământ
de atâta vreme încât
acum
când se întâlnesc
acesta mușcă din ele