Moțăiam în patul călduț.
Un pat din lemn, lung și lat de-ncăpeau și de-a lungul și de-a curmezișul vre-o cinci copchii cu tot cu mama lor.

Nu mi-i rușine să spun, am dormit cu mama până la doișpe ani.
Era mare bătălie pentru locul de lângă ea.
Mezina se alinta cel mai mult, onorata,
nimeni n-avea voie să-i ia locul,
ne uitam cu jind la ea:
- îți dau bomboana mea da sî mă lași diseară sî dorm eu lângă mama,
ea, nu și nu,
nu și nu.

Mama avea toate calitățile unei cloști.
Ne ținea zi și noapte sub aripile ei.
La un capăt de pat dormea cu două mezine, și
la alt capăt, parcă hăt, hăt lângă fereastră, aproape de mușcate, dormeam eu cu alte două surori,
una mai mare cu doi ani, și alta mai mică tot cu doi ani,
mama ne mai zicea, bătrânșioasele.

Și cum spuneam,
moțăiam în patul călduț, între vis și realitate, sub o plapumă de lână,
de la oile noastre lâna,
tunsă de tata, adusă de la târla lui Portaru tot de tata,
opărită, descurnuțatâ de noi, spălată, scărmănată, cusută de mama,
o ajutam, mai mult în joacă,
spălam lâna la fântână,
sătenii treceau pe drum, iar
când cineva se oprea la sfat mama mă lăuda,
mă-nhărniceam de ișea foc din mine,

învârteam budăiul, scoteam apa,
cât întorceam lâna prin cadă mama începea să-mi povestească despre mămuța Măranda, bunelul Neculai,
cum era pe timpul ei,
dintrodată se transforma într-o fetiță
ca și mine, și eram două fetițe la spălat lâna,

țața Ioana ne-auzea, ieșea la drum,
începeau povestitul cum era pe vremuri la șezătoare,la clacă,
hora satului,și
dintrodată eram trei fetițe la fântână,
zăream scântei în privirile lor,
se trezeau la viața care a fost și nu mai era cum a fost, dar
oi se mai creșteau
și lâna încă se mai spăla pe la izvoare,
iar sătenii treceau și treceau pe drumul satului, de
parcă chiar atunci ia apucat treaba prin sat,
ai fi zis că-s albine atrase de-o floare.


Era grija care-i plăcea cel mai mult mamei,
să coasă plapume,
ba îi plăcea la fel de mult să facă și perne: - când tragi la cuib, să ai pi și puni capul,

Moțăiam în patul călduț.
De-afară se-auzeau cocoșii, găinile, rațele, mieii, iar
mama cu tata șușoteau în tindă,
ciulesc urechile.
Greu mai era să pătrunzi în lumea lor,
nu cumva s-auzim vorbă de oameni mari,
nu de alta da când cineva din neamuri sau vecini ne trăgeau de limbă spuneam tot, tot,
mai ales eu.

Cum stăteam ca un iepuraș cu urechile ascunse sub plapumă, aud:
mama: -
Costică nu mai vrea să pască cărlanii, are pretenții,zice că e băiat mare, îi e rușine să mai ducă cărlanii di coadî, și
are dreptate e ditamai lunganul, cautâi un loc de pomoshnik pi la
brigada di tractoari, sau la udat grădina, poati vorgești cu cumătru Patlagicî.
tata: -
norul mamii lui acuma când a venit vara șî ardi, n-a putut spuni mai înainte, dădeam miei la târlă odată cu oili,
mama: -
hai n-o lua așa, nici tu la vârsta lui nu mai pășteai cărlanii da nici boii,
tata: - ia nevoi pi cap, șî înșep fetili după el, ia nevoi.
mama: -
hai nu te văicăra, cî fetili fac trebușoară, sunt harniși foc, și nu vezi cum fac mâncare, calcâ, spală rufe, fac curat,
o întrebăm pi ”smărăndița popii”,
șșșș, mai înșet sî nu ti audî
încă doarmi, ia ridicâ-ti șî vezi e închisă ușa ghini,
să nu ni audî, o luăm cu ghinișorul, mai spri sarî sî-i dăm vestea.

(va urma)