stă la picioarele tale sărutându-ți tălpile
ți se arată ca și când acolo, în zare,
ar fi toată,
dar nu-i decât închipuirea
din cântecul poeților
acompaniată
de o frumusețe plină de magie

în ea se pierde orice privitor,
crezând că acolo,
unde orizontul își lipește obrazul
de obrazul ei,
este locul în care soarele
se joacă de-a v-ați-ascunselea

are finețea ei atunci când liniștea o poartă
în pântece
și este de-o sinceritate ademenitoare
ea nu te îmbrățișează cu umbre și mucegai,
te alintă pisicește până când
și-aduce aminte
cât este flămândă

este lipsită de pudoare,
se poartă dezbrăcată
se iubește cu cerul
atunci când norii se ploaie
și își scutură pletele unduitoare
prin vântul care
o răscolește-n rafale