tălpile mele,
înainte să fie tălpile mele,
au fost parte din ceasul care acum a stat,
prins în perete

strat peste strat,
timpul măsurat l-a îngropat,
pare o gâlmă ușor de confundat
cu zugrăveala

tălpile mele au rămas cu nărav
ele țin să îmi amintescă, în fiecare dimineață,
că,
și nemăsurat,
timpul trece

se întind pe podea și-aruncă în mine
cu noduri de piatră spartă
ce-mi cresc noaptea prin glezne

uram să dorm
o pierdere de viață, îmi spuneam
astăzi, iubesc somnul

acolo, prin vise,
materia sfărâmicioasă nu-și are loc
acolo te vânează
alergi fără scăpare, dar mereu scapi
deschizi obloanele,
intră lumina și gata
nici nu trebuie să dai satisfacție tălpilor

și nimeni nu-ți spune,
nici acolo, nici aici,
când va să fie
ultimul somn și primul pas

indicator de drum
pendula din ceas