Nu înțeleg cum se poate uni în prezent modul vechi de a vedea lumea cu modul cel nou și autentic, nu falsificat. O cale ar fi să descoperim această raportare a eului nostru cugetător și sentimental prin Poezie. Fiecare își dă silința în felul său. Ne ridicăm precum mărgăritarele, crinii, macii la o cunoaștere a vieții tot mai rele, pe zi ce trece, de la un anotimp la altul. Ajungem să ne căutăm prieteni printre artiști, să ne verificăm reciproc trăirile. Universul poetic este o țară care ne știe, dacă suntem într-o continuă căutare prin ea. Nimeni nu ne poate confisca certitudinile că spunem deja deja ceva frumos și trainic, dacă simțim inspirație; cu efortul creativității reușim să transmitem către cititori o parte din lumea interioară ce merită cunoscută și apreciată de ceilalți.

Vine cineva să mă îndrume? Poeticul, poeticitatea, poetica se transformă foarte mult într-o lume care treptat intră într-o fază mai spectaculoasă și tinde să parcurgă și o etapă a pauperității, când bat la ușă toate scadențele existenței cotidiene, precum și o inevitabilă pe viitor etapă a neglijării gustului pentru cultura veritabilă. Procesul sălbăticirii intelectualului din prezent și din viitor este unul continuu și îngrijorător. Se face cu voia guvernanților aproape în orice stat de pe Glob. Ca gazetarii, și noi scriitorii am putea să tragem un semnal de alarmă. Ajung în agonie, în criză cultura și omul, după cum observase și Ion Caraion în toamna anului 1946. Situația pe Continent se agravează și se va tot strica, împuți. Dezastrul umanitar din Crimeea de Nord invadată de ape după spargerea barajului de pe Nipru (de-o mână diabolică, nedescoperită, ca și în alte cazuri, însă in acest caz al barajului distrus apar implicații de mare dezastru atât pentru ucraineni, cât și pentru rușii din zonă și ai Crimeei) este un mare semnal de alarmă.

Scriitorii sunt și cetățeni implocați in problemele sociale ale statului lor, ale Europei. Printr-un glas ferm ar trebui să scriem în prezent o literatură cu substrat protestatar, pentru toate situațiile în neregulă, pentru degradarea vieții provinciale dar și în cele două capitale românești, București și Chișinău, să ne afirmăm ca intelectuali curajoși, să luăm atitudine față de orice nedreptate mare apărută în propriile noastre existențe. Viața acestui Continent este tot mai amenințată. Și deseori poeții fug în... fictiv!