mă gândeam cum este să nu-ți mai simți corpul
presiunea pierzându-se prin vase înainte ca pielea să coloreze pereții
în roșu
înainte ca mintea să-și uite cuvintele
iar
trupul limbajul mimico-gestual al dorințelor ce răsuflă
prin sinapse până la cea mai apropiată casă unde nu sunt interzise excesele

aș sta nopți întregi sub luna gonflabilă
trăgând cu dinții de orice mi-ar aduce aminte
de înmulțirea celulelor T killer
cu degetele dulci la pipăit atât cât ar rezista limba
să transforme momentul în declarații oneste

dacă mi-ar veni pofta de ceva tare și amărui
precum un ceai verde în fața căruia zahărul nu a avut nicio șansă
m-aș întinde cât mi-ar permite distanța față de coapsele tale alunecoase
cozi de pești insomniaci ne-ar face vânt în golul amețitor
dintre pat și suprafața terestră

în ciuda firii tale începe să-ți placă

ar părea că plutim dar levitația noastră ar fi doar semnul
unei lungi respirații de după
cerul în care nu se vede nimic
atinge masa critică

așteptăm impactul cifrei zero așa cum pământul a așteptat trei zile
să se răzbune
cu moartea pre moarte călcând

cel mai greu a fost când nu am avut voie să strig