poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-04-04 | | Azi am decis să vorbesc doar despre mine despre anii ce plesnesc de culoare și rugină ca ultima suferință din ochii aceleia pe care o numim simplu mamă dar cum să vorbesc despre mine când în fiecare privire am o imagine cu mama dimineață de dimineață coboară către mine ca lumina printre firele ierbii mă privește și tace tace și iar tace... o privesc și eu o clipă cred că a uitat de mine dar nu... e doar tăcută ca pasărea fără aripi ce doar își imaginează zborul ... din înțelesul tăcut al privirilor revăd ziua în care la fel de tăcută și îndurerată mi-a zis "La mulți ani!" cuvintele trec prin mine ca o îmbrățișare și-mi numără anii rămași dar ce folos dacă nu mai am cui povesti... trupul meu e încă o clepsidră și sângele curge la fel ca în acea zi de aprilie 4 când tata se bucura cu patos la vestea că va avea un băiat da mamă... ia- mă în brațe și mai spune-mi încă o dată "La mulți ani!" *** Tată, e 4 aprilie! azi îți vorbesc despre o zi de primăvară când toți oamenii se împlinesc ghioceii sunt mult mai ieftini decât în anul în care ai plecat mama și-a înghițit ultima lacrimă spunând că te-a visat în livada din spatele casei dormeai sub prunul pe care l-ai plantat la nașterea mea ai zis că 4 aprilie este ziua care dă sens existenței tale și că Dumnezeu te-a binecuvântat nu știu cât de sincer a fost cu tine pentru că ți-a rupt din trunchi ce să-ți mai spun... fotografia de pe noptiera din camera de oaspeți am înrămat-o în lacrimi și va curge mereu înspre suflet deasupra fântânii veghează soarele are mult prea mult sânge în priviri și pare trist și flămând să mai știi că în patul tău de două persoane nu mai doarme nimeni fără tine nu mai suntem noi toate lucrurile sunt mici întâmplător sau nu Dumnezeu privește și tace acum eu sunt cel care trudește prin casă liniștea înspăimântă din când în când mă urc în pod și privesc poarta printre crăpăturile țiglei dar să știi că am lăsat-o întredeschisă pentru ziua în care o să vii să-mi spui "La mulți ani!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate