poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-03-31 | |
Toate aleile duc spre lac
ca un vârtej de iarbă și asfalt ce separă Ștefan cel Mare de Tei. Trec de barieră, de terenul de baschet, de aparate, de țarcul de câini și drumurile se deschid verzi în fața mea încă amorțite la primele ore ale dimineții. Soarele urcă pe blocurile ce înconjoară parcul iar de-aici, de jos, ferestrele par incendiate. Îmi imaginez paturile calde, mirosul de somn din camere aburii sutelor de cafele ce fierb în tandem la ora asta pastele de dinți, fardurile de pleoape, parfumurile, cămășile călcate toate gata de drum cât timp eu sunt aici, printre copaci în jurul lacului în care se scaldă rațe. În parc e locul unde urmăresc cum trece timpul în liniștea lui blândă alerg și tai prin zile cum tai prin aer anotimpurile vin, pleacă, mă îmbracă și mă dezbracă le admir voiajul ca un spectator oarecare și știu că se duc odată cu puțin din mine dar nu-i nimic acum e primăvară și miroase-a flori aerul e cald și face mugurii să plesnească Forsythia e mereu prima, apoi vin cireșii, corcodușii, gutuii magnolia bătrână într-un spectacol de excepție mai târziu apar nuferii pe lac și vara e pe-aproape încă o jumătate de an înscrisă-n cercuri la umbra copacilor înalți înainte ca zilele să se micșoreze și să-aducă iarăși frigul. Văd aceleași fețe dimineața devreme alergători conștiincioși în colanți negri și tricouri fosforescente oameni cu câini pe care aș vrea să știu cum îi cheamă bărbatul care-și bea cafeaua pe aceeași bancă în timp ce eu îi dau ocol ne intersectăm viețile în clipele petrecute aici fiecare în lumea lui integrați în peisaj ca rădăcinile copacilor în pământul umed și-mi face bine să le regăsesc neschimbate, aliniate de parcă mă așteptau înghețate în timp. Când sunt aici și asfaltul se derulează sub tălpile mele gândurile-mi devin rugăciune și le dau drumul pe lac, unde pot pluti nestingherite libere și sincere fără supărare, fără ciudă detașate de mine ca o acceptare tăcută la capătul unei mari dureri. În peisajul familiar îmi găsesc liniștea și mă simt împăcată rănile dor mai puțin și vin aici să le vindec pieptul mi-e mai ușor și vin aici să-l golesc nu sufăr și primesc doar ce mi se dă nu iau nimic în plus nu mă cert, nu mă lupt iar mintea mea nu plăsmuiește fantasme. Când sunt aici printre sutele de gânduri mai apari și tu și n-o să-ți spun niciodată dar uneori mă rog pentru tine dacă te urăsc mai puțin și mă rog și mai tare dacă te urăsc mai mult și de fapt nu te urăsc deloc dar nici dragoste nu cred că-ți port sau poate așa mă împac eu cu timpul cu neputința de-a fi mai bună și-a te ierta mai puțin mândră și-a te suna dar în diminețile în care mintea mi se duce la tine și sufletu-mi permite îți cer sănătate, să fii ferit de rele și chiar să fii fericit dacă mă simt generoasă când tu poate dormi sau te învârți prin camere eu sunt aici, pe aleile astea pe care le-am bătut de sute de ori și-ți trimit un gând bun, atât cât pot duce să te găsească atunci când ai nevoie. La mulți ani.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate