poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 885 .



Îmbogățire
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mircea2005 ]

2021-08-28  |     | 



De fiecare dată în care privim pe cel de lângă noi, de fapt, evaluăm ceea ce credem despre propria persoană. Prin ceea ce văd ochii cu care privim evaluăm pe ceilalți raportându-i nouă. Astfel, deși întâlnim oameni asemenea nouă, fiecare individ întâlnit are propriile caracteristici. Fie că este mai sau mai, fiecare și totodată toți sunt altfel decât noi, deși sunt semenii noștri. În acest fel cunoaștem ceea ce numim lumea.
Însă, în această lume, evaluarea persoanei omenești depinde doar de statutul fiecărei persoane umane. Prin urmare, statutul uman este un element fundamental al definirii vieții unei persoane. Ca atare este o dimensiune personală a omului. Ocuparea unui astfel de spațiu reprezintă cea mai înaltă poziție a existenței la care poate ajunge ființă omenească. Ca atare, a fi uman înseamnă a fi demn de propria ta existență și, totodată, responsabil de modul în care devii ceea ce ești.
Umanitatea constituie în acest caz un loc personal reprezentat integral de aceia cărora ne raportăm. Este o realitate creată de un a fi împreună cu ceilalți în care termenul împreună se rezumă la sinele personal iar termenul ceilalți se referă la atributele noastre care ne definesc în acest raport comunional. Este, de fapt, o îmbogățire a sinelui, o risipire a vederii de sine care privește în tot ceea ce ne înconjură și descoperă forme similare, chipuri umane în materia lumii. Din această perspectivă, se poate spune că modul în care omul își îmbogățește existența privind în afara sa constă în descoperirea similitudinilor pe care tot ceea ce este înafara sa le comportă datorită vederii sale. Așadar, vorbind despre o îmbogățire de sine, vorbim, de fapt, despre o îmbogățire a lumii. Prin urmare, îmbogățirea lumii este rezultatul valorilor pe care omul le descoperă în lumea pe care și-o raportează și astfel și-o împropriază prin cunoaștere sieși.
Raportul dintre bogăția pe care lumea o oferă omului și valoarea pe care acesta o dobândește prin lumea pe care o descoperă cu ajutorul privirii constituie, în acest context, tema principală a existenței în general.
Ca atare, bogăția, sau mai bine spus îmbogățirea ca proces al devenirii ontologice a omului, reprezintă principala caracteristică a umanității.
Și este firesc să fie astfel, deoarece lumea este cea mai bogată reprezentare căreia se poate raporta omul. Dincolo de ea există bogăția care nu are termen de comparație. Bogăția căreia se raportează manifestarea materiei ca ființă, ca existență și ca manifestare de sine. De aceea, este absolut natural ca umanitatea să își caute, într-o diversitate de moduri, căi nenumărate de îmbogățire. Însăși ființarea înseamnă îmbogățire de sine, din această perspectivă.
Ca atare, îmbogățirea trebuie înțeleasă ca un atribut al umanității. Prin urmare, a fi bogat nu reprezintă o impietate a existenți umane. Bogăția nu comportă o valoare morală sau etică, ci o stare firească către pe care firea umană trebuie să o dobândească. În acest sens, teologia creștină vorbește despre Împărăția Cerurilor, deoarece a trăi în această stare îndumnezeitoare, în acest context, înseamnă a nu mai avea nici o nevoie sau necesitate, a nu simți sau a nu trăi în nici un fel de lipsă și, prin urmare, cine nu mai are nevoie de absolut nimic este cu adevărat un bogat absolut, deplin și desăvârșit.
O abordare distinctă își are originea în diferența dintre bogăție ca stare supremă și îmbogățire ca proces de dobândire a unor false și perene valori prin intermediul unor procedee lipsite de etică și principii unanim împărtășite de umanitate.
În acest tablou moral și etic, bogăția, datorită presupuselor moduri nefaste și incorecte în care este dobândită, dar și valorilor cărora o raportează lumea, este considerată un atribut injust, fatidic și fatal pentru aceia care o dobândesc. Un fel de condamnare eternă care nu are nevoie de nici o justificare. Cu toate acestea, a fi bogat este o realitate ontologică, divină. Bogăția supremă reprezintă ideea de divin.
În acest context, dialogul referitor la ceea ce reprezintă bogăția umană trebuie dezvoltat în perspectiva sublimă a acestei stării absolute, specificând limitele îmbogățirii umanului și evidențiind interferențele valorilor date de evoluția firii umane în orizontul devenirii ei.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!