Ferește-mă doamne să mă prostesc
la maturitate, la senectute
ferește
să-mi pun pălărie înaltă
de curcă plouată, înamorată
să nu muget versurile mele
în urechile asistenței
să nu implor în genunchi
să rămână țintiți pe scaune
din politețe
să nu mă spoiesc pe pleoape, pe gene,
pe pene
ori ridicole rarefiate sprâncene
să nu zbier spre toate punctele cardinale
că sunt un geniu neînțeles
că nu mai am pereche pe lumea aceasta
ferește
să fiu tête d’affiche, ridicolă
beată după aplauze, premii
de prin orice cătune pierdute în zare,
ziare, jurnale
să nu mă devore sindromul
de Facebook addict
și amorul nebun
de pisici de adoptat
ferește
să mi se urce la cap
să nu cumva să urăsc începătorii, debutanții întâmplători
criticii îmbălsămați de vii
ori frustrații, veleitarii, infatuații
editorii timorați, nobelizabilii crispați
și zăpăciții poeți,
alcoolici, nevrotici
dă-mi puteri să mă privesc
să mă accept în oglinzile vârstelor
prin care trec țopăind ca un preadolescent
cu meningele unui nou născut
aburit
de sângele părintesc