poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-04-21 | |
Lumea de ”Dincolo” nu e chiar așa de departe
Se poate zări uneori printre picioarele trecătorilor grăbiți pe trotuare umede, aglomerate, în băltoace, în ceafa unei fete absente, în șiretul descheiat și ud al unui copil fericit... E frumoasă... De undeva din dreapta cineva mă mitraliază cu rafale de grâu. Mă reduce la tăcere. La telefon Ruxi se bucură că-mi aude ”vocișoara”... Dacă poezia e delir controlat, ar trebui deslușit puțin acest tip de control... Ce pasăre nespălată cheală transpirată își lasă uneori aripa uriașă peste noi? 9 aprilie M-am surprins justificându-mi teama de moarte prin teama de a nu pierde astfel tot ce am citit. Lumea pe care o cucerisem citind. La puțin timp dau din nou peste Pușkin, care în jurnal explică cum moartea este o voluptate atât de mare încât dacă această voluptate i-ar fi dezvăluită omului, toată lumea s-ar sinucide. I s-a dat în schimb sexul. ”Morți repetate” spune el. Dar nu e și asta tot o justificare? În Rocky2? Rocky îi dă pumnul decisiv lui Apollo, dar cade odată cu el la podea. Câștigă doar pentru că reușește să se ridice înaintea lui. Efectele campaniilor antivaccinare : Posesori de animale care evită să-și ducă animalele la vaccinare de teamă să nu facă autism... (Australia, articol Cosmin) Fragmentele care mi-au deschis fisuri către lumea de Dincolo. De înșirat... Pot spera că agitația epileptică care mi-a cuprins de câțiva ani spiritul (frica de bătrânețe?) se va transforma în tihna care să-mi permită să spun ce am de spus? (aprilie 2019 – nevoia de a marca Timpul și astfel de a ucide încă un pic spiritul) Doamne, cine îmi inundă capul cu plumb topit atunci când în cerc să te caut? Tatăl nostru carele ești în cercuri... Ziua în care i-am citit din Bob Dylan vânzătoarei din librărie... aerul tâmp cu care mă privea, comentariul atât de idiot încât l-am uitat, era ceva cumplit de neutru, apoi telefonul către dl Grumăzescu, țigara de pe banca de pe Moșilor... ”Doar după ce vei trece de hățișul Confuziei vei ajunge la Cunoașterea care-ți va permite să rămâi indiferent la ceea ce auzi sau la ceea ce ai auzit” (Bhagavad Gita) Interminabil hățișul ăsta, epuizant ... Poeții, dacă au un rol social, acela nu e de a scrie, ci de a toarce prin inima lor Mizeria lumii, umană mai ales. Nu toți mai au apoi puterea de a mai vorbi, de a mai scrie... Rolul lor social e invizibil, imperceptibil. Scrisul e un răsfăț. Alexandru Paleologu a debutat în volum la 51 de ani (Alex Ștefănescu în Dilema Veche) Furunculul care nu a fost spart la Timp. Biserica care l-a transformat pe Isus din model în idol. Soarta punctului 8 de la Timișoara. Omul social se teme să spargă furuncule. Preferă bucuros să absoarbă puroiul în sânge. Îl suge fericit, convins că a învins. Perseverență în inconsecvență. Opereta Pericola. 7 aprilie Căutăm la TV un film care să se ridice la nivelul cefei de porc la grătar pe care o mâncăm. Nu găsim nimic. ”Mai am câteva lucruri de făcut și apoi termin cu viața” - dar nu mai ai nimic de făcut, decât să găsești ce a găsit Tolstoi în ultimii ani. Care va fi ultimul cuvânt pe care îl voi scrie în această viață? Contează? ”Ieri am fost și noi copii / Dar Timpul ne-a schimbat” Dezinformare. Nu Timpul e de vină, ci adulții. Ne întâlnim dar nu vorbim niciodată ce trebuie. Ne aruncăm niște vorbe. Atât. Dacă am vorbi ce trebuie am înțelege ce este de fapt Moartea. Și atunci nimic nu ne-ar mai reține Aici. U nde e Timpul atunci când la 51 de ani joci tenis cu 3 colegi de liceu, ale căror chipuri le vezi, așa cum le vedeai atunci? O istorie a spaimelor. Înainte de somn, în întuneric Timpul devine mitralieră Se trage în mine cu clipe la foc automat Îi explic vacii din vis că nu mai sunt copil iar ea pufnește în râs. Mulge-mă Toamnă! Sunt dezmierdat de către o meduză Doar singur reușesc uneori să ies din Spațiu/Timp. Atunci abia știu cine sunt, ce caut etc. Dar când mă întorc uit tot, nu mai știu nimic și nici să spun în cuvinte ce știu nu știu. Ceea ce plătesc eu acum (și dintotdeauna) este că am refuzat să îmi aleg o profesie (Înainte de toate trebuie să-ți placă Ceva - spune adultul unei clase de elevi cu gurile căscate) De la o vreme de câte ori ies din casă am impresia că intru într-un glob de gheață neagră. Viitorul PSD. (Mâ gândesc cum va arăta gândul ăsta peste ani, când îl voi reciti. Voi râde de mine?) Un bătrân care surâde ca o fetiță. Exerciții de respirație mentală. Lumea a devenit un ciocan care vrea să-mi spargă mintea. Pițigoi codat. Pițigoi decodat. Cod pițigoiat. Faptul că nu mai sunt copil echivalează cu pierderea unui copil. Mamele au dreptul să urle când pierd un copil. Noi nu. Pe noi nu ne aude nimeni. Pierim încet. Ca un ghețar care se topește trosnind. Pe lume începuseră să se nască tigri fără cap. Pui jucăuși, cu blana moale, catifelată, dar fără cap... În liceu, aveam să aflu, fusesem coleg de bancă cu un mormânt... - Ești disperat? - Da - Ei, de disperarea asta Cineva profită ca să-ți fure ceva. Cu fiecare disperare cineva te împuținează. aprilie 2019 Îi dau frigiderul vechi Zil femeii de serviciu Daniela. Tremur la gândul că îl va căra singură cu fiica sa. Îl las pe hol și închid ușa. Nu vreau să văd. Nu mai pot participa la situații jenante. Obsesia de a face sport, de a împuțina țigările, e grija de a nu suferi sau doar frica de moarte? Cântând cu capu-n frigider Trecerea la pâinea numărul 2 Sinuciderea prin scris Vestele galbene. Joaca de-a revoluția. Nu mai există vlagă pentru revoluții ci pentru joaca de-a revoluțiile. Oare? ”Socialismul este o idee greșită. Sharia este o idee greșită”... ”Se uită așa, cu o privire aburită la mine și zic AAA, ăsta e ăăăălaaa...” (Patapievici la RFI) În timp ce cu mintea spartă stau înțepenit și mănânc pământ, o variantă a mea din alte stele calcă pe flori. Mănânc pământ de flori. (în volum) Când mă uit la copii și mă gândesc CE este viața, mă apucă spasmele, tremurul picioarelor. Mamele nu au voie să vadă ce văd eu. Și nici nu vor să vadă. Capacitatea de a naște, funcția asta, le pune automat un văl pe ochi. De aceea ele nu vor citi niciodată ce scriu eu. Dacă ați ști cât ne răniți născându-ne! Tare de înger! Pisică uriașă cu picioare foarte mici, cu mers de șoarece... 19 februarie 2019 Azi după mai mulți ani, m-am simțit bine în noul meu corp, mai greoi decât precedentul... Toate poemele pe care le citisem vreodată îmi reveniseră în minte în aceeași clipă. Mă grăbeam să șterg sângele și creierii de pe pereți... Trăim într-o matrice care cultivă repulsia față de Adevăr. Repulsia instinctivă a individului este întărită de sistemul social pe care și l-a creat. De câte ori o văd pe mama îmi aduc aminte cât de simplu și lin ar fi fost totul dacă nu m-ar fi născut. Bun la suflet, prost la viață. Plictiseală epileptică. Nu să sistematizez, să public etc, ci să scriu astfel încât ochii mamelor căzând pe ceea ce am scris să crape, așa cum crapă ochii mei când îmi privesc mama. Ca să verifici teoria reîncarnării nu ai decât să lași ceva semnificativ SCRIS aici, pe lumea asta. Dacă renaști și dai peste acel scris, pui degetul și spui: Ăsta sunt eu! Gândurile veneau firesc, ca ciorapul de mătase întins pe piciorul ei. 14/15 martie noaptea în care nu am putut dormi la gândul că relațiile dintre colegii de la RFI sunt rezultatul politicii comuniste (Să nu fiu luat de prost, dacă ăla nu face eu de ce să fac? Nu e treaba mea etc) Cei din jur nu mă percep pe mine ci percep imagini ale mele. Eu emit imagini? OK, îmi fac o imagine, dar cu mine cum rămâne? Antielitismul – rezultat al fabricilor de diplome, al producției la scară industrială, al industrializării producerii de diplome... diploma privită la modul proletar, al omului ”simplu” (de fapt lichea), care ”merită și el” Partidul Renunțării. Asociația pentru Stimularea renunțării. Când simți în celălalt efortul pe care îl face ca să te suporte - ochii lui spun doar ”Ești la fel cu toți ceilalți, nu vă mai suport”, iar tu simți că nu ești deloc ca ceilalți, ai vrea să-l iei de guler, să-l zgâlțâi, Băi ce ai, ești chior, nu vezi ce minunat sunt? El ar vrea să descopere în tine ceva care să-l facă să te îndrăgească (are nevoie de iubire) dar trebuie să suporte straturile putrede aparente pe care le percepe în tine, pentru că ești om ca ceilalți, și zâmbește strâmb, amabil, vorbește despre vreme, spune bancuri etc iar ceea ce trebuie spus rămâne mereu nespus. Ți s-a întâmplat să-ți legi ultima speranță de a-ți păstra sănătatea mintală de un anume acord dintr-o simfonie obscură scurgându-se monoton dintr-un radio uitat deschis? ”Ar trebui să ne oprim!” Am notat această idee ca posibil început de eseu și am uitat bilețelul pe masă. Mi-am imaginat-o pe Andra găsindu-l... Ultima gumă mestecată de Sir Alex Fergusson ca antrenor la Man United (2013) a fost vândută la licitație cu 390 000 de lire sterline (20 martie 2019) Comentariul unui cititor la un articol despre viața fericită din Finlanda: ”Râfnim la chestii care nu vom putea să le avem niciodată” Să zâmbești străzii pe care te plimbi. De când nu ți s-a mai întâmplat? - Nu-mi mai doresc nimica! - Dar lampa de la Kika? (reclamă la radio, 21 martie 2019) Faptul că sunt văzut este pentru mine un prilej de amuțire. Glasul nu-mi revine decât când mă întorc în Invizibil. Sigur că nu am cuvintele la mine. Nimeni nu umblă cu bijuteriile familiei îndesate prin buzunare. Doar hoții poate... După ce aproape toată viața privim cu uimire și tristețe cum ”trecut-au anii”, deodată ajungem într-un Loc unde nu există Timp. Așa că, ... who gives a shit? Viața e un spectacol de teatru la care din spectator te trezești brusc împins pe scenă și obligat să joci. Ceva. Orice. Joacă! (”Înainte de toate trebuie să vă placă Ceva” – spune din nou adultul în fața unei clase de copii cu gurile căscate) Lumea adulților mi-a fost mereu străină, suspectă. De mic simțeam ceva în zâmbetul mamei, în tristețea lui tanti Viorica, în bosumflarea lui tata, în bancurile Mioarei ... L-am recitit puțin pe Cioran și am simțit că mă liniștesc. Asta până când polii gândirii mele se vor inversa din nou, din senin, când mă aștept mai puțin. Poate chiar la primul scheunat de pisică. De când am trecut de 50 de ani nu încetez să mă gândesc cât de greu va fi de acum încolo (ochii, apetitul pentru citit, pentru scris, durerile de spate, burta etc). În seara asta brusc, în caietele lui Cioran citesc: ”Gândul că am trecut de 50 de ani mi se pare reconfortant, ce a fost mai greu a trecut...” Bogdan blondul creț, de la ferma lui Horia (1987) – zicea că e vocalist la Voltaj... cânta Van Halen cu dinții strânși, mimând chitara, printre rândurile de roșii... 28 martie seara: Ură față de papucii vișinii, față de cârligul de la ușa debaralei... Aș vrea să beau dar nu pot. Cât m-ar fi ajutat beția! Belșug steril. Dimineața, privind surâsul unei femei, am auzit deodată urletul durerii care zăcea într-însa Spre seară, experți înotători, explicau cu voci joase, prin vestiarele vecine, mișcările corecte ale zborului prin apă. Eu nu sunt decât un salcâm privind cruciș prin laptele negru al nopții. (în volum) Ca adult, chiar și in cele mai respirabile momente, sufletul tot chircit este. Piatra care crește Acolo. Înăbușit în spaime... fila de carnețel pe care scriu aceste trei cuvinte e scăldată în lumina soarelui. Sâmbătă, 9 februarie 2019, ora 12.02, București, zona Lizeanu. Nimicuri evenghelizante... ”La dezbatere vor fi invitați 10 dezbătători” (Irina Petrescu, director Institutul Francez București la RFI, 11 februarie) Un papagal al unui englez din California, dispare de acasă și se întoarce după 4 ani vorbind spaniolă (Independent.co.uk, 14 octombrie 2014) Una musica brutal (Gotan Project) ”Picioare timide pe sub masă se-ntâlnesc” (Byron – trupa, nu lordul) Când ești poet nu-ți prea vine să te mândrești cu asta e ca și cum ai spune uite ce frumos mi s-a rupt mâna ce unghi frumos face acest os frânt cu care aș fi putut să zbor ce plete frumoase avea criminalul care mi-a ucis veverița ce culori splendide are acest vierme care se folosește de privirea pe care i-o arunc ca de un pai prin care îmi soarbe restul de shake cenușiu care-mi mai locuiește în craniu (în volum) De ce nu cred că aceasta e singura lume? Pentru că sunt înclinat să cred mai degrabă ce spune 1. Coranul: Lumea aceasta este o joacă, etc 2. Tao: După o viguroasă înflorire toate ființele se reîntâlnesc în absolut etc Orice înger înainte de a fi trimis pe lume primește un pumn în cap ca să uite de unde vine. Dar nu toți uită... În 1994, pe stadionul de rugby din Studențesc când am plâns la meciul România-Suedia și când mi-am pierdut cheile de la casă din pricina țopăielilor... Reîntoarcerea și căutarea locului aproximativ unde mă aflasem în îmbulzeală, pe terenul gol, fără repere... din nou pierdut, în Spațiu și acum, iată, în Timp... MIRUNA CASE PASIVE SRL, PĂMÂNT SFÂNT ALIMENTARE SRL (Denumiri de firme, DV, Dan Stanciu, 31 01 2019) ianuarie 2019: Să fugim la mare așa cum suntem, înfofoliți, răciți, cu iarna și frigul în suflet și-n minte. Trage după tine pietroiul acesta și du-l la mare, la respirația aia din mașina murdărită cu nisip de la picioarele desculțe... Am simțit chemarea de a dansa de altfel stinsesem deja țigara de altfel eram deja în picioare eu și oasele mele de sticlă chemarea de a dansa Realitate, Tu Gigantică Insectă, pe care Mâna care mă Iubește, o va Strivi. - Sunt mama ta, eu te-am șters de căcat la cur! - Ok, dar dacă nu mă nășteai, de unde căcat? Care este adevărata sursă a căcatului? Urletul prelung care îmi răsună în minte mă invită la dans Așadar: eu și oasele mele de sticlă. Ignatio da Loyola a scris o carte al cărei unic mesaj e ceva de genul ”Doamne, mișto mai ești, să moară mama!” Titlul însă: ”Jurnalul mișcărilor lăuntrice”, mă face gelos. Ăsta da titlu, pentru că, ok, te gândești mai întâi la mișcarea gândurilor, ideilor, senzațiilor etc, dar apoi parcă vezi și niște șerpi colcăind, acolo, și mai înăuntru, la mare adâncime... Citesc o cronică laudativă la adresa unui prieten și mă gândesc că aș muri dacă aș citi undeva ”... unul dintre cei mai interesanți eseiști de astăzi, Șerban Georgescu...” – dar uite că am scris, apoi am citit și... n-am murit! Pa! ”Pe străzile neasfaltate bălți, gunoaie, nevoi...” (reportaj Digi24, la Căzănești) Ce vrea să-mi demonstreze Dumnezeu reamintindu-mi zi de zi că fac parte din aceeași specie biologică cu Tudorel Toader, Florin Iordache etc? ”Dacă abordăm lupta cu microbii ca la război, vom pierde, pentru că ei sunt mai mulți și de mult mai multă vreme pe planeta asta” (medic la conferințele Humanitas, despre lumea în care trăim) - De ce nu vorbești mai mult cu oamenii? - Chestie de igienă mentală. Timpul devine o pastă, nu-ți mai vine să-l iei în mâini, i-ai prins jocul, iluzia. Devine o marmeladă, înaintezi prin el ca printr-o marmeladă. Totuși acum trece mai repede, o marmeladă grăbită, atomică. El trece mai repede, tu te miști mai greu, ca și cum ți-ar bate vântul din față și inima altfel. Cuvânt, cuvinte ne bucurăm că știm vorbi că ne auzim și că ne înțelegem că ne citim cuvântul este o mare cucerire un privilegiu dar cu ce preț l-am plătit? cu simțul cu care înțelegeam copacii foșnetul frunzelor noaptea cu simțul pisicii care știe când stăpânul se apropie de casă... ampulele lui Lorenzini... Care-i diferența dintre mine și un analfabet? Sunt un analfabet pus în situația de a citi. Am devenit un analfabet care nu mai poate citi. Iată insuficiența cuvintelor. Ceea ce vreau să spun nu pot spune, doar sugera... ”Vorbește adevăr cine umbră vorbește” (Paul Celan) Am trimis la o revistă pentru femei poze cu mine dezbrăcat. Nu am primit nici un răspuns. Ultrarelevant pentru relația mea cu femeile în general. Sunt demoni care se spală pe mâini în mine. Mă deschid și își bagă mâinile în mine, ca într-o covată și le răsucesc acolo, apoi le scot, le scutură, le zvântă și se îndepărtează fără să mă privească eu nu le văd niciodată fețele Ca și cum s-ar pregăti pentru o operație chirurgicală. Nu eu sunt pacientul... (în volum) Șerban Vorbențelese Șerban Vorbenențelese Mamă, viața pe care mi-ai dăruit-o mă doare Nu-ți pot mulțumi pentru un dar care doare Mi-ai pus în brațe un glob de foc, o găleată cu zoaie, un sac de gheață neagră Lumea se spală cu oameni la fund, pe dinți, sub braț când are chef întinde o labă, ia o mână de oameni și îi strivește de sâni pentru ea un om contează cam cât jumătate dintr-o unghie tăiată pe care o arunci la coș cu alte unghii ea trăiește ea înghite, ea trebuie hrănită Nucleul ei e format din oameni care nu s-ar sinucide niciodată Pe margini suntem noi, ceilalți. (în volum) Mă otrăvesc cu scurgerile propriului meu creier, care îmi ajung pe limbă prin labirinturi nevăzute – în volum Nebunia lumii intră în mine. Nu știu pe unde. Îmi făcusem un zid. = în volum Pământul Patriei îmi umple gura cu care aș fi vrut să-l cânt Chipul mamei îmi sparge globii oculari Limacșii durerii. Prin minte mi se mișcă bile de granit, rostogolindu-se asurzitor pe piste de marmură. – în volum Există un fotbalist numit Uretavysakaya. ”La noi în familie era o stigmă...” (Ioanida Costache, etnomuzicolog rom) De ce, în general, evit să intru în contact cu oamenii? Pentru că nu vreau să zdruncin prea tare hârdaiele de rahat pe care în general le conțin. Patapievici, conferință la Ateneu, 27 februarie 2019: - ideologia împiedică claritatea morală - se crede că Gheorghe Brătianu a fost ucis cu o șurubelniță - Francois Mitterand, est l ami de l assasin - Corectitudinea politică devine o Poliție intelectuală (Liiceanu) - Între bărbat și femeie nu poate exista ”egalitate” – ar trebui să existe o relație de reciprocă superioritate (Liiceanu, citând pe cineva) - 1743 Moses Mendhelson ? Europa, ca și mine, trăiește cu un sentiment de culpabilitate, care tinde să devină ură de sine. După conferință Liiceanu îi spune lui Patapievici că vrea să-i aducă un omagiu pentru cât de frumos a vorbit. SĂ NE LUĂM CUVINTELE FURATE DE COMUNIȘTI ÎNAPOI. - ”Aici între noi este o dihanie, cu mii de tentacule: fiecare dintre dumneavoastră, privindu-mă, își face o imagine (despre mine), o idee; eu la rândul meu, în timp ce vă vorbesc, văd câte un chip, sau câte o expresie, sau un gest. Această Dihanie se numește Conferință. Ei bine, imaginați-vă ce se întâmplă din acest punct de vedere într-o Piață Liberă...” Ce scriam în timp ce nu puteam să scriu... La tv în loc de Sibiul am înțeles CV-ul.. . PSD îmi afectează capacitatea creatoare? Dacă spun asta mai sunt ”artist”? Mișu Albatrosc. Felul în care unii își poartă bucuria de a exista în vârful pulii. Ce are în plus cuvântul din stânga față de cuvântul din dreapta? Litera C luată separat nu înseamnă nimic Litera U luată separat nu înseamnă nimic Litera R luată separat nu înseamnă nimic Împreună însă, formează un CUR. Din ce în ce mai des nimeresc greșit tastele, î în loc de ă etc, încetinirea funcțiilor mentale Antipoeme Fulgerul pe care tu îl simți în dintele cariat mie îmi străbate inima când mi-e lumea mai dragă dar când mi-e mie lumea mai dragă? Și crucile mamelor unde se duc? De ce nu-mi place să RESPECT regulile, codurile lumii etc? Pentru că la rândul meu am fost tratat fără urmă de RESPECT de cel/cea care a decis venirea mea pe lume. Noi nu RESPECTĂM îngerii, de aceea suferim și de aceea trebuie să suferim. Faptul că nu mi s-a cerut părerea îl consider o lipsă de RESPECT Mi s-a cerut și am uitat? Își respectă copilul acea mamă care-l aduce pe lume fără să-l întrebe dacă vrea să se nască? Doamne, oare tu te-ai pișat pe zborul meu pe vremea când eram înger, de am ajuns ud și grămadă într-un uter? Vorbirea vorbirii Scot din buzunarul de la piept o haită de lupi. Asprimea batistei. Toți oamenii lumii, toți semenii mei munceau cu voioșie și cântau pe șantierul Singurătății mele... Naștere nu înseamnă înviere. Nimeni nu urlă cu disperarea noului născut și a mamei atunci când vine Primăvara... Procesul de formare a cadavrelor didactice. Torentul de stupefacții Este lumea aceasta reală? De ce? Pentru că așa ne spun simțurile? Simțurile care ni s-au activat abia când am intrat în ea? Sunt simțurile instrumente ale acelei Cunoașteri de care avem nevoie? De care sufletul are nevoie? Spaimologie. Scurt Tratat de Spaimologie. Cerem tinerilor să vină la vot. Adică se certifice lumea construită de noi, să consacre marile Căcaturi pe care le lăsăm în urmă... ”Ne uităm intersecțional la literatură...” – vrea să spună tangențial - (Cristina Tăutu, head of arts la British Council) My God! Eu tot aștept să vină lumea din poveștile copilăriei. Știu, trebuie să trăiesc și chiar trăiesc în asta, dar nu sunt și nu am fost niciodată cu totul în ea. Pentru că aștept. Altceva. Ceva ce mi s-a promis. Educația pentru așteptare. Comuna Dascălu, martie 2019, una din primele zile calde ale anului: Pe o bancă la șosea, în fața unei porți, mă odihnesc după prima jumătate a turei cu bicla. Un bătrânel cu șapcă, în papuci, simpatic, traversează în diagonală șoseaua și se îndreaptă spre mine. Ține într-o mână o pungă cu vechituri și în cealaltă un topor. Privirile ni se întâlnesc de la o oarecare distanță. Ne privim prietenește. Când ajunge în dreptul meu, cu un fel de reverență, ridică deodată mâna cu toporul în dreptul capului, și îmi spune ”Să trăiți” cu un zâmbet luminos... Am simțit foșnetul aerului în dreptul tâmplei În acest tablou imaginea e neclară. Ar putea fi o femeie născând din picioare deasupra unui mormânt, dar la fel de bine ar putea fi un vagon CFR răsturnat ... Dragi copii, am fost copil ca și voi, dar am ajuns adult și aș vrea ca din acest trup de adult să vă transmit ce înseamnă să fii adult, pentru ca, la timpul potrivit să luați decizia de a deveni adult (sau nu), în cunoștință de cauză. Vreme incertă de aprilie, dinții soarelui îmi sfarâmă țeasta, norii de gheață neagră îmi sfărâmă ochii, lumina lor... Elizabeta Rizea despre celula în care au aruncat-o comuniștii: ”Vai de mine doamnă, simțeam cum intră umezeala aia, cum simți... ca cum simți că suge copilu, simți pă vinele alea cum vine laptele. Așa simțeam io cum intră umezeala aia în mine...” (povestea Elizabetei Rizea din Nucșoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi. Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Humanitas, 2019 (observați dragi copii timpul pe care adulții îl lasă să se scurgă între desfășurarea faptelor și publicarea lor, astfel încât totul să devină ”legendă”, ”poveste”, ceva digerabil, plăcut pentru ”spirit”, bun de citit înainte de culcare) Atențiune, vă vorbește o balenă nătângă... Spun doar ceea ce este și ce a fost și pentru că spun, în jurul meu se face gol. Dacă mă privești în bătaia soarelui, umbra pe care o las pe pământ este singurătatea unui copil bătrân. Mamă, ți-a îmbătrânit copilul! Cu sufletul pungă. Prin lume cu sufletul pungă. Auzi lucruri care-ți fac sufletul pungă... Nevoit să mă ascund în haina de adult. În acest magazin nu clientul își alege haina, ci haina își torturează clientul. Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci cum explici că omul nu e capabil să creeze viață ci doar să o reproducă? La ce te gândești, Șerban Mihai? De ce nu pot vorbi cu oamenii direct despre lucrurile importante, viață, moarte, religie, etc, de ce mi se pune nodul în gât? capacitatea de a trăi cu furunculul, frica de a-l sparge, propensiunea pentru asimilarea puroiului. Indisponibilitatea de a accepta punerea în discuție a Realității acestei Lumi. Arată-i pumnul și întreabă-l ce e. Un pumn. Desfă pumnul și întreabă-l unde e pumnul Sunt anticomunist pentru că PCR (și nu mama mea) a dorit venirea mea pe lume. Stam și scoteam cu degetul cheagurile de sânge negru pe care moartea le-a surprins în inimile puilor de găină pe care urma să-i mănânc. De dragul iadurilor mele nu-mi dau voie... nu-mi dau voie să ce? Să fiu fericit/ Aș fi fericit fără iadurile mele? Un radio uitat deschis, la miezul nopții... Și toate vocile care veneau din el... voci de îngeri încătușați... Succesul, prolixitatea, productivitatea m-ar obliga să ader la această lume, de care m-am simțit întotdeauna străin. Voi ajunge probabil să închin imnuri de laudă crizelor mele mentale... pe care nu le mai suport. ”Vino cu picioarele în noroi” Eu, fără tinerețea mea, semăn cu un câine fără blană... Râia maturizării Când ești poet pățești pe pielea ta tot ce au pățit cei despre care citești: faci ciumă, lepră, mori, zbori cu balonul, înnebunești, divorțezi de nenumărate ori etc etc etc Vremea în care nu știam DE UNDE îmi aduce mama covrigi. Credeam că ea e sursa. Că ea îi crează. Ca să mi-i aducă mie. pe coperta carnețelului, în semiîntuneric, citesc ”moarte, 2019” în loc de martie 2019. ”Tatăl nostru care ești în ceruri” – titlu DV, Dragoș Cârneci, 29 iunie 2017 În cerc să vreau, mă străduiesc... Tatăl nostru care te joci cu cercuri ... Uneori, când merg, pe piept îmi apar vibrațiile sânilor strămoașelor mele sâni de fetiță sâni de adolescentă sâni de mame sîni de bunici sânii moartelor mele cresc și descresc se întăresc și se înmoaie printre dinți mi se zbat privighetori albastre nu mai contează ce spun cuvintele nu mai contează se înmoaie se dizolvă în sânii moartelor mele mă pregătesc pentru alăptare? starea mea de acum nu mai este starea mea de acum somnul pe care-l dorm eu nu mai e somnul meu. În parc caut chipuri de părinți fericiți. A-și plimba copilul prin parc a devenit un supliciu. Aproape niciun părinte nu se adresează odraslei fără să aibă un rictus pe față. Toți, absolut toți, știu, undeva, înăntrul lor, că nu trebuiau să-i facă. În fiecare an, de Paște, Biserica ne învață cum să ucidem inocența. Iar noi o mâncăm, gândindu-ne că nu noi am ucis-o, că era deja moartă, așa că, ce rost are să n-o mâncăm... ”În primul rând (în viață) trebuie să vă placă ceva”, își începe un adult discursul în fața unei clase de copii cu gurile deschise... Matei Vișniec spune pe post ”ora doișpe” – joi 14 martie 2019. Cam asta a fost... Eu reprezint o lume dispărută! Să fie o stradă! O stradă fără capete care să-mi înghită acest tsunami de vedenii Reticența de a publica: - adorația copilului pentru cuvântul tipărit (sfânt, sfânt, sfânt este) - constatarea (la maturitate) a naturii acestei sfințenii Vierme urlând vierme contratenor vierme dansator vine viermele dansând vine viermele Gândul că fac parte din această lume, că ”numele” meu este rostit aici, că prezența mea este percepută, îmi anihilează dorința de a trăi. Reușesc să respir doar când mă simt invizibil, imperceptibil. ”Maturizarea” se depune pe mine ca un strat de grăsime, ca o cocleală, un fel de mucegai lipicios. Aproape după fiecare contact cu un adult simt nevoia să mă spăl pe tot corpul, să mă degresez ... Ca și cum ai spăla vase murdare de grăsime cu apă rece, fără detergent. Grăsimea se dispersează în stropi reci, dar nu se dizolvă... (Fac această precizare pentru cei lipsiți de experiență în arta spălării vaselor). Subiecte tabu, despre care adulții refuză să vorbească – și din pricina cărora viața respirabilă îmi este interzisă. ”A face un dar divinității înseamnă a-l distruge și a-l face inutil pentru oameni; arzând ceea ce e solid, vărsând ceea ce e lichid și ucigând ceea ce e viu. Neavând (de fapt incapabili de a găsi – nota mea) o cale mai bună de a o sluji, credem că, păgubindu-ne pe noi înșine, oferim un dar și ne închipuim că în acest mod dăm dovadă de sinceritatea iubirii și adorației noastre. Astfel, DEVOȚIUNEA NOASTRĂ MERCENARĂ, ne amăgește pe noi înșine și își închipuie că amăgește divinitatea” (David Hume, Dialoguri asupra religiei naturale) (cu ce suntem mai buni noi astăzi, ducându-ne copiii de mână la școală, față de aztecii care-și sacrificau copiii pe altar?) Trimis în lume ca într-o școală de corecție. Părintele care-și învață copilul să vorbească contribuie la extirparea capacităților extrasenzoriale ale acestuia. De aceea adevărata poezie nu este înțeleasă, citită etc. Extremele: ori vorbire, ori extrasenzorial. De ce nu câte puțin din amândouă? Admir o floare, dar ea e separată de mine. În această lume, în această stare, eu nu mă pot uni cu ea. Să o înghit? adică să o distrug, să o transform în fecale. Încercarea de a fuziona la nivel abstract are în această lume efecte nedorite. Nu pot fuziona cu femeia iubită, așa cum simt. Trebuie să aștept moartea. Vicepreședintele ANRE, HENOREL SOREAȚĂ a demisionat (Bursa, martie 2019) MARTIE – MATERIE ”Deasupra capetelor noastre, becul de patruzeci, pătat de muște, atârna ca un testicul bolnav” (Petre Stoica, Însemnările cultivatorului de mărar, 1976). Pe trotuarul de pe Colentina trec lungi cortegii funerare tineri... oameni fără fețe și fața mea dispare Călătoresc dar cum aud numele unei cabane simt că viața mea s-a sfârșit Andra îmi spune că puilor de crescătorie li se lasă lumina aprinsă 23 de ore din 24 ca să mănânce aproape non-stop Eforturile neomenești pe care trebuie să le faci pentru a trăi, decent, printre oameni ... Colapsoterapie Știm numele tuturor păsărilor, al tuturor florilor – numele pe care tot noi le-am pus, o combinație de litere – Nu știm cum funcționează, unde se duc când mor, cum comunică, dar le-am pus nume și spunem că le ”cunoaștem”, pentru că știm numele pe care li le-am dat. Dacă nu-ți aduci aminte numele, ești incult. Te întorci la serviciu cu bateriile încărcate dintr-un week-end la munte, cu brândușe, brazi etc, hotărât să nu te mai lași copleșit de disperare și primul articol pe care îl deschizi este un interviu cu Andrei Șerban în care spune ”... lumea asta se îndreaptă spre întuneric...”. Ar fi trebuit până la vârsta asta să-mi asigur un minim confort intelectual, mental, o funcție, o poziție... Oare va ”merge și așa”? Aș avea de scris niște tenebre, dar nu pot din pricină că iubita mea mă face fericit... Kahlil Gibran: ”O voce nu poate lua cu sine și limba și buzele care-i dau aripi. Singură trebuie ea să se înalțe în văzduh. Tot singur, fără cuibul său, și vulturul se înalță către soare” E de neimaginat cum, în lumea asta, mai există oameni care pot citi. Cum? Panică? Spaime? Revin de câte ori nu pot citi. Dacă trebuie să mă ucideți, vă rog să mă ucideți cu păsări. Ciocurile lor fie cuțitele voastre. Ninge cu heroină. Sângele uscat de pe satârul care-mi retează mâna atunci când vreau să scriu ceea ce nu simt. În timpul durerii să te încrâncenezi să afli cauza, sursa, ca să scapi de ea, iată Prostia! Khalil Gibran: ”Întâiul gând al lui Dumnezeu a fost un înger. Întâiul cuvânt al lui Dumnezeu a fost un om”. Diferența dintre înger și om este diferența dintre gând și cuvânt. Omul este un înger rostit. Oh, dacă Dumnezeu și-ar fi ținut gura! Khalil Gibran: ”Dacă ar fi să aleg între puterea de a scrie o poezie și extazul unei poezii nescrise, aș alege extazul”. ”Cuvintele sunt în afara timpului. Trebuie să le rostești sau să le scrii conștient de atemporalitatea lor” ”Teama de moarte este teama păstorului? îngenuncheat în fața regelui care urmează să-l înnobileze cu o atingere pe creștet” ”Orice mare om pe care l-am cunoscut avea în el ceva mic; acel ceva mic îl ferea de inerție, de nebunie sau de sinucidere” ”Doar rațiunea din noi se supune legilor pe care le-am creat. Duhul niciodată” ”În fiecare om sunt doi oameni: unul treaz în întuneric și altul care doarme în lumină” - Mă obosește ideea de Curaj - Dar ideea de Frică nu te obosește? Vocalizele viermelui Uneori îmi vine să cad în genunchi așa, ca ceaușescu, cu mâinile legate la spate cu capul în piept mi se întâmplă chiar și când alerg. Buletin de știri: Trăim într-o lume în care puii de găină în crescătorii se hrănesc 23 de ore din 24 pentru că cineva s-a gândit să le lase lumina aprinsă. Pe băncuță la Gogu Încăpățânarea cu care viața asta, lumea, vrea să ne ia mințile, dovedește că nu e singura ... Nu sunt uns cu nici o alifie. Și asta doare. Eram pe trotinetă și ploua lumina cenușie nu-mi da pace... În timpul ăsta Andra mea dormea și mă privesc cum traversez băltoace. În general autorul n-a vrut să spună decât că n-a vrut să se nască. ”După 2 ani masacrul a intrat în manualele școlare” (Matei despre Rwanda) Pare incredibil că există oameni inteligenți care să fie atât de proști încât să refuze să intre în joc. Și totuși există. Spun că nu am vrut să mă nasc nu pentru că știu, ci pentru că așa simt. Și scriu pentru că simt. Și nu șterg. Ce alt scop în viață ai putea avea decât acela de a demonstra că lumea adulților poate fi ocolită? Dragi copii, priviți-vă cu atenție adulții în ochi. Vedeți altceva decât spaima de moarte? Adesea prin casă, când sunt singur, fredonez asta: ”A iubi, aceasta vine, tare de departe-n mine” – și deodată-mi dau seama de ce. Sunt ani de când o fredonez fără să-mi fi dat seama de ce. Credeam că-mi place doar melodia... A iubibi, aceasta vivi, tare de departe-n mimi... Refacerea călătoriei! Bucuria de a avea pentru prima oară o cartelă de metrou! A ta! Cu care să poți merge oriunde! Citate pe care nu îndrăznesc să mi le reamintesc, din respect pentru toate celelalte care ar merita cel puțin la fel de mult reamintirea mea ... Stadionul Giulești: Un morman de moloz cu nocturna în picioare 9 aprilie 2019. În fiecare zi mă rog la Dzeu să-i lumineze pe oameni. Adică să-i facă să gândească ca mine. Singuratic și obraznic (în singurătatea lui) 4-2, servește Costin! :)))) Ar trebui ca cineva să mă facă să înțeleg de ce, dacă eu astăzi la metrou văd un afiș publicitar ”Vino în echipa Lidl!”, mâine, dacă vine Apocalipsa, anunțul nu va mai fi valabil... Am început să nu-mi mai notez în carnețel chestii legate de redacție, ci pe foi volante, pe care apoi le arunc la gunoi. S-a terminat și cu ”visul RFI”. (martie 2019) Semnificația unui câine lătrând afară, auzit din birou, singur cu Ovidiu, dimineața – Neața! Un critic de film invită publicul să DEGUSTEZE filmele, fără a IDOLARIZA eroii... Eforturile pe care le fac pentru a-mi păstra anumite incertitudini... Să nu ne tragem de șireturi cu realitatea! Fiecare înger, înainte de a fi aruncat în lume, primește un pumn zdravăn în cap, ca să uite de unde vine. Numai că nu toți uită de tot... Să nu fie oare Dzeu în stare să facă măcar atâta lucru cum trebuie? Mamele sunt călăi de îngeri. Părinții, criminali nevinovați. Trotuarul ud e presărat cu petale albe, dar eu nu mă regăsesc în ele. Poate doar când se vor scutura teii. Azi am aflat că șeful meu e baterist într-o trupă rock/blues (gândul la Animal din Muppets) Era o zi înroșită de aprilie... Sunt cel care spune ceea ce nimeni nu vrea să audă. Sunt poetul paralel. Fiecare literă scrisă de mine zdrobește o furnică. Știu să dansez și dansez. Căzusem într-o mare de oameni, încercam să înot, dar nu știam să înot într-o astfel de mare. Nu știam să respir. Oamenii îmi intrau în nas, în gură, în ochi. Erau acolo mame care se spălau pe dinți cu copii sensibili... Dacă oamenii ar fi scutiți de datoria de a-și iubi părinții, jumătate din problemele lumii ar fi rezolvate... Cel puțin. Setea de a ucide, de războaie este transferul, devierea urii față de părinți, către toți ceilalți, către ”aproapele”. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate