poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-06-02 | |
Ploaia, cred eu, este totul, să vorbim din nou despre ploaie
nu prea voiai să mă lași sub umbrela ta, începuse așadar să plouă, streșinile era mov, ca de sticlă, peste ele, mofluzi, porumbeii se amestecau cu turturelele, ca două feluri de culori ale pictorului nebun. Și așa spunea pictorul. Dumnezeu se coboară o dată la suta de mii de ani, sau milion, ia în palmele sale niște pământ, și din el, de fiecare dată, animale noi, sau păsări noi, oameni se fac. La fiecare milioane de ani, din lutul pământului, se mai sculptează oareceva, sau din coastele bărbatului. Vezi ce frumoasă este femeia aceasta, de pe șevalet? Am cunoscut-o într-un bar din Craiova avea piciorul, oarecum, prea subțire, și m-am îndrăgostit atunci de ea. e dintr-o coastă de bărbat, sau din pământ. Și m-am îndrăgostit de ea. Am zăcut o jumătate de oră la pictor acasă, mi-am înmuiat pensula în culorile lui, și nu am putut să mai spun, după toate acelea, nimic. Apoi am putut. În cele din urmă, după milioane de ani, apa e la fel, prima dată o găsești jos, în văile cele mai joase, Apa se ridică de fiecare dată în nori, apoi iarăși se coboară în lanțuri firești până pe pământ. De milioane de ani. Apa e aceeași, în timp, lichide, în gaz și în fulgi Magia aceea a începutului ei... E ca un Crăciun, e Serbare! Aici m-a-întrerupt Și i-am explicat că eu doar despre magie vorbeam. De un fel de dar, de la Dumnezeu despre Crăciunul ei nesfârșit. E aproape magie, dacă te gândești cum a lăsat-o, pe Pământ, Dumnezeul cel vechi, acum milioane de ani. De milioane de ani, ea cunoaște schimbarea. Iar mie cel mai mult îmi plac fulgii de mătase, mărturisesc. Mie femeia de mătase. - mi-a răspuns atunci pictorul, avea lacrimi în ochi. Pentru mine, râdea. Dumnezeu, știi, mai întâi a luat puțin pământ, și a făcut cu el, și cu apă, adică din lut, prima viață. Apoi nu a mai luat pământ, pe Pământ, niciodată. Este frumusețea faptelor din mâna Dumnezeului vechi. Dumnezeu nu coboară la fiecare sută de mii de ani să mai facă încă un animal Aceasta să fie taina continuă a mâinilor lui. Curgerea apei. Apoi curgerea vieții. Și Întreruperea regnurilor de pe pământ. Și atunci ei au înțeles că în regnuri se produce magia, odată cu fiecare încrengătură Nouă. Suntem deja vara Ne sperie rădăcinile noastre, dar din ele venim, cu puțină intervenție, cât să coboare mâna lui Dumnezeu, și din ceea ce este Să se facă ceva nou. O dată numai să fi fost pământ, în mâinile Lui, și-apoi miracol, după fiecare treaptă a evoluției. Regnuri. Anii sunt lungi, nu trebuie să ne sperie originile noastre. Avea lacrimi în ochi, și mă privea ca o pasăre. Dumnezeii Egiptului erau pasăre Îngerii sunt pasăre și poate și noi avem vise de pasăre Însă suntem oameni, totuși, din mâna lui Dumnezeului vechi. Din pământul Mâinilor Lui Foarte vechi. Pământul stă acum liniștit brazdele zac din el nu se mai fac păsări noi Evoluție! () Ploaia îmi este moale și foarte frumoasă, pictează, acum, ploaia, te rog! i-am spus, liniștită, atunci, pictorului meu Și el s-a pus și a înmuiat pensula în apă Foarte, foarte încet.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate