Prefață la volumul de poezii "Eu în culori incerte", Ed. Vital Prevent Edit, Craiova - 2016.



Citind poeziile lui Cezar C. Viziniuck veți cunoaște sensibilitatea unui suflet surghiunit, departe de casa cea dragă, departe de oamenii cei mai importanți din viața lui, rătăcit printre molozul și schelele unui șantier din Spania, o țară care i-a devenit acasă.
Evident, cunoaștem că cele mai semnificative creații se nasc din suferință, din dor. Aici, dorul, răzbate prin toți porii, prin fiecare slovă, măiestrit interpusă între simțire și rațiune.
Trăirile interioare ale poetului, de o intensitate extremă, dar exprimate într-un mod, când de resemnare tânguitoare, când de răzvrătire vulcanică, sunt și trăirile noastre pentru că versurile sale au capacitatea, printr-o forță aproape inexplicabilă, de a ne transpune în scenariul unei piese de teatru, devenind fără să vrem, actori, integrându-ne, perfect, în lumea descrisă, identificându-ne cu aceasta.
Cititorul construiește sau interpretează textul, prin lipsa semnelor de punctuație, scrierea aparent simplă, presărată cu generoase metafore inedite, ne îndreptățesc să încadrăm aceste prozo-poeme ale lui Cezar C. Viziniuck în curentul literar postmodernist.
Un exemplu edificator îl găsim chiar în prima poezie din volum, De mii de ani:

de mii de ani
în coapsa străbunilor mei
a călătorit prin munți
câmpii deșerturi mări
și râuri
ideea unui poem

Volumul de versuri, Eu în culori incerte, este, el însuși, o metaforă care reprezintă întreaga ființă a autorului prin oglindirea unor lupte interioare unde, câmpul de luptă este peste tot, înlăuntrul și în afara conștiinței sale, incertitudini sau resemnarea în fața unei morți inexorabile, cum se poate observa în același poem, De mii de ani:

aceasta este lupta mea
ideea unui poem pe care
niciodată nu-l voi termina
iar copiii mei vor lupta cu el
generații
un poem în care luna apune
soarele se stinge
moartea răsare



Sau ÃŽn fruntea vremii:

un mormânt gol mă așteaptă
un vierme flămând își pregătește masa
o luptă mai rămâne de dus
viața

Sau în Erezii:

mi-am făurit o armă
ca să omor moartea
o praștie cu gumă de mestecat
și bomboane de ciocolată
(credeÈ›i că moartea are diabet¬?)

Așadar, iată, versurile poetului Cezar C. Viziniuck sunt pline de forță, dar totodată sensibile, tandre, răvășitoare, ating, psihologic, condiția umană și, nu în ultimul rând, sufletul lectorului.


Daniela Tiger