diminețile mele sunt rumene și înrourate
sau ofilite de lipsa lacrimilor

am dimineți pline de energie ca un vortex nesătul
ce mă aruncă-n brațele zilei fără să se uite dacă sunt pregătit sau nu
și se bucură alături de mine de orice moment

sunt dimineți lenevoase ce se strecoară-n așternut
cuibărindu-se la pieptul meu
încât oglinda nu pare prea impresionată când mă vede

și sunt momente în care câte o noapte se tăvălește prin făină
scuturându-și umbrele de cearcăn și prefăcându-se albă că zăpada
până la următoarea cădere în brațele disperării

rostul dimineților este să moară între prima cafea și croissant
deschizându-și venele colcăind de ore