Orice oraș, în calitatea sa de matcă a dezvoltării sociale, se deosebește de celelalte orașe aparținătoare unei țări prin simbolurile pe care și le creează și le promovează. Târgu Mureș este un oraș bogat în simboluri, dar nu mă voi opri în acest material la simbolurile istorice, culturale sau arhitecturale. Mă voi apleca asupra reperelor educative care călăuzesc pașii copiilor care se formează în sânul comunității mureșene, repere esențiale în modelarea viitorului, fie el social, economic, cultural sau politic. Mai precis, mă voi opri la unul dintre simbolurile învățământului local, Colegiul Național „Unirea”, care, făcând cinste numelui său a adunat sub aripile unui colectiv de profesori de elită, fără a face diferențe de naționalitate, elevi care au adunat numai în ultimii zece ani 432 de premii la olimpiadele și concursurile naționale și 42 de premii la concursurile internaționale. O activitate frumoasă, ce promitea constant valorizarea viitorului și promovarea excelenței tinde să fie curmată brutal, sacrificată în jocul puterii care nu ocolește nici speranțele noastre de viitor.
De ce folosesc termenul de sacrificiu? Nu aș putea folosi nici un alt termen în contextul în care, în umbra putregaiului unor ambiții demente, zilnic, se aruncă semințele urii printre cei care încearcă și de cele mai multe ori reușesc să trăiască în pace împreună. Să fiu mai explicită, mă refer la români și unguri. Ciudat este că aceste semințe sunt împrăștiate chiar cu ajutorul unor cadre didactice de etnie maghiară care spurcă sufletele curate ale copiilor cu instigații ce nu se potrivesc universului lor de percepție. „Cum să-i spun copilului meu să-și urască tatăl?” se întreabă o mamă de etnie maghiară căsătorită cu un român, revoltată și ea de virulența pe care o îmbracă mesajele transmise în mediile special alese de liderii politici maghiari din umbră. Dragii mei, ardelenii nu sunt nebuni, nu sunt exagerați și nu suferă de tulburări bipolare. Există o mișcare anti-românească în inima țării pe care o simțim. Cum ar putea crede cineva că un copil de etnie maghiară, brusc nu mai suportă să învețe alături de un copil român, că nu mai dorește să învețe de la profesori români ci numai de la cei maghiari, de preferință specializați în Ungaria și mai ales numai din cărți tipărite în Ungaria? Îmi permit să mă opresc doar aici cu exemplificarea, pentru că aceste aspecte fac legătura cu ceea ce se întâmplă în prezent Colegiului Național „Unirea”.
La un moment dat, în jocurile pentru mulți dintre noi neînțelese, PSD face un pact cu UDMR și, brusc, trei imobile din centrul orașului Tg.Mureș, în care își desfășurau activitatea instituții de învățământ prestigioase, sunt retrocedate Bisericii Romano-Catolice. Liceul de Matematică-Fizică Bolyai Farkas se transformă pe dată în Liceul Teologic Reformat Bolyai Farkas în care nu mai vezi urmă de elev român, în timp ce Colegiul Național „Unirea” și Liceul de Artă ajung să își desfășoare activitățile sub amenințarea permanentă a proprietarilor. Aceștia au început prin pretenția de a-și însuși 19% din baza materială a Colegiului Național „Unirea” (obținută de altfel prin proiecte educaționale și granturi câștigate de echipe de elevi și profesorii lor îndrumători), au continuat prin relocarea claselor primare de secția română, preluarea claselor maghiare din ciclul primar și gimnazial și a unei clase de liceu de secția maghiară de către Liceul Teologic Romano-Catolic, fără respectarea regulamentelor și procedurilor privind aplicarea planului de școlarizare, anularea postului de „Limba și literatura română” la secția maghiară și, în final, solicitarea de eliberare completă a corpului B al clădirii înainte de termenul de folosință prevăzut în Convenția nr.86/2014 încheiată cu proprietarii. Acțiunile din umbră nu se opresc aici. Marketingul educațional maghiar, pornit ca o avalanșă menită să înghită cât mai mult din învățământul românesc se pretează inclusiv la tertipuri de genul însușirii imaginii Colegiului Național „Unirea” prin asocierea cu Liceul Teologic Romano-Catolic.
Elevii care își desfășurau activitatea școlară la Colegiul Național „Unirea”, care s-au atașat de școala lor, de profesori și de colegi, sunt primii care suferă de pe urma pericolului desființării claselor primare și gimnaziale ale colegiului, motivată de lipsa spațiului alocat desfășurării activității didactice. „De ce ne urăsc ungurii, mamă?” Ce ar putea răspunde părintele copilului care, neînțelegând de ce este necesar să se iasă în stradă, să se întocmească un manifest adresat primului-ministru, pune singura întrebare care ar rezuma acțiunile unor proprietari, care așteptăm cu sufletul la gură ca ancheta DNA să descopere dacă au fost îndreptățiți la retrocedare. Apoi, suferă cadrele didactice, prin reducerea posturilor, nu foarte liniștite de asigurările Inspectoratului Județean Școlar Mureș potrivit cărora nu ar trebui „să își facă griji că vor rămâne fără loc de muncă, pentru că sunt 800 de locuri libere în județul Mureș”. Ar fi interesant de văzut cum se vor obține rezultate similare cu cele înregistrate la „Unirea” de către profesori de prestigiu din cadrul acestui colegiu cu elevii de la Bobohalma (această localitate există, chiar dacă nu apare pe harta județului).
Profesorii, elevii, părinții, susținuți de marea majoritate a târgumureșenilor, nu mai doresc să asiste neputincioși nici la jocurile murdare ale unor marionete dirijate din umbră și nici nu vor să vadă cum vor încolți semințele urii în pământul lor. Manifestele, manifestațiile, petițiile, articolele și reportajele TV trebuie să ducă undeva, dar nu oriunde, ci acolo unde este corect, normal și firesc să ducă.

Mihaela-Alexandra Rașcu