„Peste șapte coline”,
punte de suflet între Haifa străbunilor și Iași, locul cu adânci rădăcini natale


Ultima săptămână a primăverii, a adus la Iași numeroși poeți de pretutindeni ca invitați de onoare ai Festivalului Internațional „Poezia la Iași”
Doar Iașul putea fi, în această perioadă, Capitală Europeană a Poeziei, Iașul în care dăinuie încă urmele pașilor marelui Eminescu urcând dealul Copoului pentru a se opri la umbra teiului bătrân...
Respectându-și marii înaintași și cinstind în egală măsură prezentul, Municipalitatea a acordat distinșilor invitați onorantul titlu de „Ambasador al Poeziei”.
Printre acești ambasadori se numără și poeta Bianca MARCOVICI, născută la Iași și emigrată în anul 1991 în Israel, membră a Uniunii Scriitorilor din România(1990), a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română(1991) și a Societății Culturale „Junimea 90” din orașul ei natal.
Spre Teiul lui Eminescu din Copoul amintirilor de neuitat și-a îndreptat Bianca pașii, și de această dată, recitând din versurile pe care i le-a dedicat: “M-am născut aproape /de teiul lui Eminescu…/ani de-a rândul l-am urmărit /în încărunțire-/era sprijinit de o cârjă metalică/betonată-/părea un om invalid/cu părul de culoarea/toamnei./uneori apărea imaginea sa/conturată perfect/în teiul-sprijinit, obosit/și singuratic./stăteam cuminte pe o bancă/și priveam metamorfozarea/(cu siguranță că dacă l-aș săruta acum /n-ar mai spune nici un cuvânt)/nu puteam să spun nimănui/acest lucru…/clipa îmi aparținea/întru totul./ doar vântul transforma apariția sa/într-un vârtej de frunze”.
În 1 iunie, prima zi a verii și ziua copilului, Asociația literară “Păstorel”, Asociația “Universul Prieteniei” și Biblioteca Județeană “Gheorghe Asachi” au organizat lansarea cărții “Peste șapte coline” a poetei Bianca MARCOVICI, o antologie de versuri, apărută în 2015, la Editura JUNIMEA din Iași, în colecția Cantos.
Evenimentul cultural, moderat de Mihai BATOG BUJENIÞÃ și Rodica RODEAN, a fost deschis cu un recital muzical prezentat de tânăra și talentata violoncelistă Clara Sofia LUPAȘCU, elevă a Colegiului de artă “Octav Băncilă” din Iași.
Volumul-antologie “Peste șapte coline” este o punte de suflet a poetei între Haifa, orașul străbunilor și Iași, locul cu adânci rădăcini natale.
Patriei i-a dedicat autoarea poezia cu același titlu: “Patria e limba în care/visezi și scrii, e cernoziomul/adăugat în doze mici, e/compartimentarea inimii/în care aduci numai lucruri scumpe,/de reținut, e trecutul, e prietenia sinceră,/netrucată!/Patria e orizontul/pe care l-ai lăsat în urmă, mai ieri,/iar acum e casa în care trăiești imprevizibilul,/iubești!/ Patria e poezia,/lumina ochilor copiilor noștri, în veci!
Prezentând volumul, scriitorul Mihai BATOG BUJENIÞÃ a subliniat: „Prin intermediul acestui volum organizat, coerent și inteligent structurat(B.M. este inginer de profesie, iar aceasta se vede și în plan editorial) am reușit să intru în universul poetic al autoarei, să pot confirma că, într-adevăr, acest univers, departe de a fi doar impresionant prin vastitatea sa, este prioritar tulburător prin neliniștile pe care ți le induce, prin turbulențele interogatorii pe care le simți la tot pasul, prin vârtejurile de emoții, de multe ori contradictorii, dar întotdeauna puternice, copleșitor prin complexitate și fascinant prin luminile pe care le aruncă mai întâi asupra ta, cel care ai reușit să pătrunzi și va trebui să-ți plătești cu o clipă de luciditate îndrăzneala. Și, constați că este firesc să fie așa, deoarece însăși poeta a traversat o parte din viață trăindu-și cu mult curaj un destin deloc liniar sau liniștit”.
Încercând să răspundă întrebării referitoare la felul de poezie pe care-l scrie Bianca,
prezentatorul a relevat faptul că poezia ei este ca un cutremur de intensitate medie care te zguduie îndeajuns și te tulbură nespus...
Așa cum arată Mihai BATOG BUJENIÞÃ în prefața volumului poeta trece cu visele copilăriei și ale tinereții prin Iașul pe care nu-l va uita niciodată și trăiește apoi trauma dezrădăcinării de locul unde viețuise secole de-a rândul familia dar și pe cea a integrării în noua patrie. Această nouă patrie este descrisă în poezia Orient:”Locuiesc în Orient/e un fel de falie între Europa și Asia/mă plimb de la Rosh Haniqkra la Eilat/să privesc pământul roșu în diferite/nuanțe/întrebându-mă dacă e acesta/locul dăruit de Dumnezeu/… /Dar, astăzi, poeta/calcă uneori pe cernoziom/numai să-și amintească/rădăcinile”.
Poeta se simte aproape de divinitate “Noaptea la Ierusalim”când “apare grădina noastră în lumina feerică,/revelația/Zidul Plângerii noastre singura scenă din viața/în care te simți tu însuți/spatele la public cu degetele răsfirate, plângând/cu inima pe zidul de granit/te rogi pentru copiii tăi, poporul tău/când lumea-ți pare surdă…/și zidul împietrit îți dă/speranță/…/Ierusalimul meu,/redă-mă,/redă-ne, e timpul secolului promis!”
Bunica Bianca, safta Bianca, suferă și își dorește un viitor mai bun pentru copiii și nepoții ei, în timp ce katiușele, aproape 2000, îi trec, pe-alături, dar noroc că ele cad în mare…ferindu-i pe toți de dezastru… Și nicicând, nici un glonte nu va putea ucide cuvântul!
Invitat la manifestare, poetul Horia Zilieru a apreciat că poeta are talent și suflet iar în poezia ei există blândețe și mângâiere, o mângâiere de care sunt capabile doar marile spirite...iar poetul Nicolae STANCU, sesizând valoarea de „piatră prețioasă, de giuvaer” a poeziei ei, i-a dedicat următoarele versuri: “Cartea Biancăi face valuri/A strâns diamante…o droaie/Am umblat și eu pe dealuri…/N-am găsit decât pietroaie”.
Din spusele prezentatorului și ale invitaților dar și din versurile citite de autoare ne-am dat seama că Bianca MARCOVICI scrie o poezie surprinzătoare, o poezie adevărată care se cere citită și recitită mereu.

Martha EȘANU