dacă este adevărat că vom fi judecați
nu după cît am iubit ci după cîți au fost cei pentru care
am însemnat vreodată ceva
atunci spune-mi tu ce e mai bine să fiu
raftul plin cu umbrele la 50 de pence
ori descărcarea electrică ce anunță
sfîrșitul furtunii

*

în wimbledon court autobuzele opreau c-un icnet ciudat
ai fi zis că motoarele alezate au prins viață
și-au început să umble pe străzi în căutare de amatori
care să joace-n scenete despre nașterea lui isus
eu căutam intrarea în parc
alegeam copacul cel mai bătrîn
și-i spuneam doamne
ce bine-i aici să facem colibe
și locuri gratuite de fitness
oamenii ieșiți la alergarea de dimineață
treceau prin mine ca niște copii care-și trec mîinile
prin barba țepoasă a tatălui
îmi doream să fiu corb
să ciugulesc din creierul lor să știu
ce gîndesc ei ori ce simt
îmi venea să le strig
fericiților
habar n-aveți cît înseamnă că cineva
se gîndește la voi
fără să ceară nimic în schimb
ca o statuie victoriană pe care-o mîngîi
să-ți poarte noroc

*

trăiesc între două lumi și asta îmi face bine
trăiesc între două lumi și asta mă face să par mai tînăr
cînd vreau să trec mai departe
din urmă ceva mă ajunge
dimineața deschid ochii grăbit ca un bătrîn indian
ce-și laudă marfa în piața de pește
dacă am tutun e ok
dacă nu îmi imaginez că sînt într-un aeroport
și aștept boarding pass-ul
sunt sănătos tun doar o mică durere de inimă
un medic aproape de pensionare m-a învățat
că oamenii cred că orice durere de inimă înseamnă o boală gravă
îmi spunea domnule ziarist ascultă la mine
doar atunci cînd te strânge în piept așa-și mîna și-o făcea ca o gheară
doar atunci să-ți faci griji
ceva mă strînge în piept ca o gheară
trag aer adînc și-mi spun
afurisitele astea de coaste iar se cred turiști asiatici
se-nghesuie în jurul inimii și-și dau coate ca pentru o fotografie
cu porțile palatului buckingham

*

și-acum mai cred că lucrurile mici
contează în lipsa celor mari
au început să-mi lipsească anunțurile de la meteo
care pregăteau plaja din brighton pentru o iarnă istorică
bătrînii din sainsburys care te rugau să te întinzi după
lapte de soia mai ieftin deși nici tu nu erai prea înalt
vînzătorul tatuat de la brașoveanca al cărui singur scop
era să vîndă cît mai multă varză murată de rădăuți
și străzile
oh străzile care-mi păreau toate la fel
mă rătăceam de parc-aș fi fost un vicar pornit cu sfințitul caselor
încercam să prind stropii de ploaie mărunți ca niște frunze de coca
și pentru că nu reușeam mă opream enervat la cîte un semafor
făceam pe încremenitul
ca finalul unei pelicule în care
ecaterina teodoriu se întreabă
de ce au oamenii umbră