versul acesta-un domiciliu forțat
pentru umbrele pe care le-ai îngenuncheat
obosite să bată cu pumnii și picioarele
în zidurile reci...
au trecut momentele de sinceritate absolută
copil sau consumat de strașnice beții
se revărsau în avalanșe prin gâtul sticlei
femeile râvnite cum ardeau
încolăcindu-se în jurul tău până la gât
până la ultima suflare
apoi plecau cu aripi crescute-n spinare
ori cu coarne de drac în frunte
niciuna însă fără apărare
acum vine o ciocănitoare la fereastră
își agață ghearele de zăbrele
bate cu pliscul în geam toc-toc
și inima îi răspunde toc-toc
nimeni nu știe
cine va sparge geamul...